
România s-a împrumutat de 2,5 ori mai mult în cei doi ani anteriori crizei decât s-a împrumutat în cei doi ani ai crizei, a declarat, ieri, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
„Împrumutul de la FMI de 20 de miliarde de euro a fost necesar pentru că în 2008 am luat 19 miliarde de euro și nimeni nu a știut nimic. Pentru că a luat sectorul privat, a luat țara. Sectorul privat nu este al altei țări, ci tot al României“, a spus Isărescu, într-o emisiune TV.
Potrivit acestuia, deficitul „extrem de mare“ pe care le-a înregistrat România în 2007-2008 de 12-14 % din PIB s-a datorat și băncilor care au împrumutat populația, sectorul corporatist sau IMM-urile.
„Nu se poate spune ca statul a salvat în această perioadă sectorul privat cu aceste împrumuturi externe, ci că a salvat cel mult economia sau țara, pentru că economia s-a obișnuit cu mari intrări de capital – practic aceasta a fost creșterea economică din 2006-2008. Readaptarea economiei la un nivel mult mai scăzut al intrărilor de capital se face cu mare dificultate și cu costuri. Se face cu recesiune și cu șomaj“, a explicat Isărescu.
Creștere nesănătoasă
Acesta a spus că, deși în anii 2006-2008 împrumuturile luate de sectorul privat au fost mult mai mari decât cele pe care le-a luat statul, cele de acum sunt destul de vizibile pentru că vor fi rambursate de către stat, cu toate că și pentru cele anterioare au rămas anumite costuri. Potrivit guvernatorului BNR, România nu s-a confruntat cu o criză de ieșiri mari de capitaluri, ci cu faptul că ele nu au mai intrat. „Atunci era criza adevărată dacă din România ar fi ieșit multe capitaluri străine“, a explicat Isărescu.
Totodată, Isărescu a precizat că BNR s-a opus discuțiilor privind deprecierea leului întrucât acestea fac parte din iluziile „vândute“ publicului legate de soluții rapide, ieftine, ușoare. „De exemplu, se spune: faceți deficite mai mari și vom ieși din criză! Soluția ușoară. S-a terminat pentru România o asemenea soluție ușoară“, a adăugat oficialul băncii centrale. El a reiterat că o creștere a deficitului bugetar nu va pune la dispoziție fonduri suplimentare întrucât va duce la descurajarea intrărilor de capital și la ruperea relațiilor cu creditorii internaționali, iar astfel vor exista cheltuieli mai mari pentru dobânzi și, eventual, pentru acoperirea unui curs depreciat.
„Suntem împotriva vânzării unor asemenea iluzii. Ieșirea și relansarea economiei va depinde foarte mult de creșterea productivității, de încurajarea muncii, a spiritului antreprenorial și a inovației, adică de lucruri mult mai grele și nu de soluții de acest tip“, a explicat guvernatorul băncii centrale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















