Invocându-l pe Brâncuși, Ponta își bagă picioarele în justiție și în dreptul la proprietate

Premierul Victor Ponta a început să calce, din ce în ce mai apăsat, pe urmele lui Ceaușescu: deși este clar că „știe din toate, câte nimic”, el este convins că are dreptul de a-și da cu părerea despre absolut orice. Inclusiv despre opera lui Constantin Brâncuși. În plin scandal legat de nefericita  restaurare Porții Sărutului, Premierul s-a dus la Târgu Jiu unde a luat parte la un simpozion organizat de autoritățile locale cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”. Obiectiv pe care l-a și vizitat în fruntea unei delagații din care, alături de Florin Cârciumaru- primarul municipiului Târgu Jiu, au făcut parte Alexandru Moraru, șeful Institutului Național al Patrimoniului și Radu Moroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii. Iar odată ajuns în fața capodoperei proaspăt „restaurate” cu furtunul, „Dottore” Ponta s-a holbat lung la ea după care s-a mirat exact ca vițelul la poarta nouă: „Mă așteptam să o găsesc dărâmată, după ce am văzut la RTV! Mă gândeam că pică!” După care, uitând probabil că locul lui de baștină este mahalaua Gării de Nord, a început sș-și dea cu părerea, de parcă ar fi fost cel mai mare cunoscător în viață al operei lui Brâncuși: „Eu le știu pe toate astea de aici, ne știm atât de bine, că suntem acasă aici.” După care, o scurtă sclipire de luciditate l-a făcut să revină, totuși, cu picioarele pe pământ: „O să facem o comisie, o plătește Guvernul, făcută din profesori, din România, din Franța, găsim niște specialiști care or să vină și o să vadă. Dacă e cineva care a greșit că a făcut fără autorizații sau nu a făcut bine sigur că îi tragem la răspundere, dar, dacă nu a greșit nimeni, hai să nu mai facem scandal dacă nu e adevărat.”
După care, lovit parcă de o generozitate pe cât de suspectă, pe atât de incoerentă, Premierul Ponta s-a trezit promițând, exact ca pe vremea campaniei electorale: „Deci eu așa fac, plătesc eu niște experți independenți, care bănuiesc eu că după aia o să-i certați și pe ăia, indiferent ce or să spună. Eu o să am încredere în cei independenți. A greșit cineva plătește, nu a greșit nimeni, nu mai facem scandal la anul și facem și Coloana la anul! Apoi, dându-și probabil seama că, odată revenit acasă, Daciana ar fi avut toate motivele să-i răsucească făcălețul pe cârcă, pentru că s-a lăudat că „eu așa fac, plătesc eu niște experți independenți”, așadar că plătește „comisia independentă” din banii de coșniță ai familiei, Premierul a întors-o exact ca la noi, pe malurile Dâmboviței: „Plătim noi de la Guvern o comisie independentă, nu din România, ca să nu ziceți că ține cu Ministerul sau cu ceilalți. O să vină încoace, o să evalueze și dacă s-a făcut prost luăm toți banii înapoi, dacă s-a făcut bine, s-a făcut bine. Altă soluție nu am, că așa nu suntem specialiști și să ne dăm noi cu părerea…sincer, nu suntem specialiști.” Păi, meștere, dacă tot nu sunteți specialiști, de ce îți dai tu cu părerea? Pe de altă parte, nu ne ziceai tot matale că bugetul național a cam ajuns în sapă de lemn? De unde o să-i plătești pe experții străini? Că doar nu ți-oi închipui că ăia or să vină aici ca să facă „muncă voluntară”?

Un nou atac la justiție

Abia revenit din vizita în SUA, unde a fost pus la colț, în genunchi și pe coji de nucă, în legătură cu justiția, dar părând să fi uitat, deja, că i-a promis vicepreședintelui Biden o justiție „cât mai independentă, cât mai puternică și cât mai extrasă din bătăliile politice”, Victor Ponta a făcut, și la Tg. Jiu,  ceea ce a mai făcut și cu alte ocazii: a sărit cu bocancii peste unele sentințe, pronunțate de către diverse instanțe. ?ê?£i în același timp, copiindu-l parcă pe Ion Iliescu, tot Premierul i-a mai dat o smetie și ideii de „proprietate”. Iar asta în condițiile în care Constituția României spune, în Aliniatul 2 al Articolului 44 că: „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege.” ?ê?£i toate astea, de dragul „Titanului de la Hobița”: „Din păcate, alte opere ale lui Brâncuși nu prea mai sunt prin țară. Am încercat să fac o situație a operelor care mai sunt în țară, eventual pentru a face o expoziție specială: din păcate, cam tot ceea ce nu a fost pe pământ, cum e Coloana, Poarta sau Masa, s-a retrocedat și a plecat din țară și nu știu dacă judecătorii care au retrocedat aceste opere s-au gândit cât de mult rău fac României. Un rău ireparabil, pentru că acum să alergăm noi la diverse licitații în lume, să recuperăm opera lui Brâncuși, este destul de dificil, dacă nu cumva imposibil.” Domnule fost procuror, poate că n-ai aflat până acum, dar matale, ca Premier al României nu ai absolut nici un drept să pui în discuție și să-ți dai cu părerea despre niște sentințe judecătorești, oricare ar fi acelea. De fapt, exact asta i-ai și promis vicepreședintelui Biden: „o justiție cât mai puternică”. În plus, poate că nici asta nu știai, dar statul român nu are absolut nici un drept asupra capodoperelor lui Brancuși. Prin sentințele despre care vorbești tu acum, operele pe care le plângi s-au întors, cu greu, la adevărații lor proprietari, sau la urmașii acestora. Proprietari de la care statul le-a luat, cândva, cu japca și le-a înghesuit prin tot soiul de muzee, care mai de care mai naționale. De fapt, habar nu ai despre ce vorbești: singurul caz în care România a pierdut, definitiv, o capodoperă brâncușiană este cel al „Domnișoarei Pogany”. Însă chiar și în cazul acesteia, statul a avut dreptul la „preempțiune”: la scurt timp după ce au câștigat-o în justiție, în cursul anului 2001, proprietarii au oferit-o României, de la care nu au cerut decât două milioane de dolari. Iar asta în condițiile în care valoarea ei reală era de circa 27 milioane de euro. ?ê?£i atunci, la fel ca și matale, ministrul CDR-ist al Culturii ar fi dorit să o primească pe gratis, pentru că, nu-i așa, nici pe atunci bugetul României nu era mai „vânjos” decât cel de astăzi. Restul capodoperelor brâncușiene, atâtea câte mai sunt, se află în țară, în diverse colecții particulare. Dacă le vrei de-a moaca, nu ai decât să ordoni o nouă naționalizare.

V-am găsit și mai proști

Poate că acum nu ne place, dar, de peste o jumătate de secol, statul român nu are absolut nici un drept asupra operei lui Constantin Brâncuși. La începutul anilor 50, genialul gorjan a dorit să României absolut toată averea lui, inclusiv dreptul de proprietate asupra tuturor operelor sale. Asta era pe vremea când „lumina” venea de la Răsărit, iar vorbele lui Stalin erau respectate mai mult decât spusele Sfintelor Evanghelii. Iar prin anii 1950-1951, am fi putut să rămânem chiar și fără Coloana Infinită, pe care Victor Ponta vrea să o dea pe mâna cine știe cărui „restaurator” de ocazie.
O serie de martori din acea perioadă, confirmați și de documente din arhive, susțin că au existat două tentative de distrugere a Coloanei. Prima a fost cea din 7 martie 1951 când Sfatul Popular al Orașului Târgu-Jiu a trimis o adresă Departamentului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale (Ministerului Afacerilor Interne de la vremea aceea) prin care cere aprobare să demoleze Coloana. În cererea lor, autoritățile locale afirmau că opera lui Brâncuși este o „o coloană metalică introdusă în fundament de beton fără nicio estetică”. Mai mult decât atât, comuniștii de la conducerea orașului intenționau să folosească materialele din care era construit monumentul pentru a face lucrări gospodărești: „Ținând seama că această Coloană, prin materialele rezultate din demolarea ei, ar putea folosi la alte lucrări edilitare de primă necesitate ale orașului, vă rugăm a ne da cuvenita aprobare pentru dărâmarea ei.” Din fericire acea aprobare nu a venit atunci. Mult mai dramatică, a doua tentativă de dărâmare a ”Coloanei” s-a petrecut în primăvara anului 1953, când prim-secretarul Constantin Babalîc i-a ordonat unui tractorist să demoleze Coloana Infinitului. Dar și de astă dată noi toți am avut noroc: tractoristul, împreună cu un coleg au înfășurat primul modul al ”Coloanei” cu un lanț pe care l-au tras apoi cu tractorul. Lucru solid, făcut să treacă prin secole, Coloana nici măcar nu s-a clintit din loc. ?ê?£i acolo a rămas până în zilele noastre, la fel de semeață, dar cu inima de oțel din interiorul ei, din ce în ce mai șubredă. 
De fapt, încă de la început, nici poporul – despre care acum ne place să credem că suspină de dragul  capodoperelor „Titanului de la Hobița” – n-a prea priceput mare lucru din ceea ce a avut sub ochi.
Ani la rând, „Masa tăcerii” a zăcut pe malul Jiului ciar „scaunele” erau împrăștiate prin gradina publică. Cu timpul „Coloana” a ajuns în târgul de vite al orașului și se spune că țăranii și-o luau ca reper: „Daca te pierzi prin oraș, te uiți după țeava asta și vii aici.” De fapt, din nu se știe ce motive „țeava” mai era nunmită „sula lui Tătărăscu”. De fapt, Brâncuși avea dreptate: când a plecat eram săraci și proști, iar când s-a întors eram „și mai săraci și mai proști.” De curând, un  „cântăcios” care-și spune CRBL a avut nesimțirea de a posta pe saiturile de socializare o fotografie în care el apare crăcănat cu „Coloana” ieșindu-i măreț dintre picioare. Suntem exact cu ma spus cândva Brâncuși: cu mult mai proști decât pe vremea lui.

Vasile Surcel