Liderul nord-coreean Kim Jong Il l-a primit ieri la Phenian pe omologul său sud-coreean, Roh Moo-hyun, cu ocazia celui de-al doilea summit istoric dintre cele două ţări de la divizarea peninsulei, după cel de-al doilea război mondial. Mii de nord-coreeni, cu flori de hârtie roşie în maini, au venit să-l salute pe înaltul oaspete la sosirea acestuia la un centru cultural din capitala nord-coreeană. Cei doi lideri au mers pe jos, unul langă altul, pe un covor roşu, unde Kim Jong Il, îmbrăcat în tradiţionala lui uniformă kaki, l-a prezentat pe preşedintele sud-coreean mai multor responsabili ai administraţiei sale. Mai devreme, în drum spre Phenian, Roh Moo-hyun călcase cu piciorul linia galbenă care marchează frontiera dintre cele două Corei, promiţand să promoveze pacea în peninsulă. Delegaţia sud-coreeană a fost întampinată de oficiali ai regimului comunist al Nordului şi de femei în costume tradiţionale. -Sper că paşii mei vor fi urmaţi de mulţi alţii-, a spus Roh înainte de a trece linia de demarcaţie. -Această linie va dispărea, puţin cate puţin, iar zidul va cade-, a adăugat el. Înainte de a părăsi Seul, liderul sud-coreean s-a angajat să -accelereze mersul lent- de apropiere bilaterală, proces declanşat de prima întalnire la nivel înalt dintre cele două state, în 2000.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















