Steaua lui Pedrazzini se află în faţa celui mai important examen din actuala ediţie a Champions League, Dică şi compania urmand să dea piept astăzi cu o adevărată maşină de fotbal gandită de Arsene Wenger. Meciul este de o importanţă aparte pentru roş-albaştri, cei care sunt datori să realizeze un rezultat mare, după ce au pierdut nescontat la Praga. Pedrazzini sau Gigi Becali trebuie să alinieze o formaţie capabilă să poată da o replică pe măsură unei echipe care a învins cu scor de neprezentare, 3-0, pe FC Sevilla, una dintre cele mai puternice echipe din Europa. După Real Madrid şi Olimpique Lyon, a venit randul lui Arsenal să evolueze pe arena din Bulevardul Ghencea, acolo unde cu siguranţă tribunele vor fi arhipline în ciuda preţurilor destul de piperate.
Cel puţin un punct
Obiectivul principal al vicecampioanei Romaniei este caştigarea a cel puţin un punct în faţa lui Van Persie şi Cesc Fabregas, în această situaţie -militarii- putandu-se gandi la primăvara europeană. Deşi va întalni pe Arsenal, managerul Stelei, Adrian Ilie, se declara optimist în legătură cu această partidă: -Vom avea în faţă una dintre echipele mari ale Europei, dar dacă ne vor ieşi unele pase ca în partida cu Vasluiul, am putea pune reale probleme. Englezii au pierdut la echipe mai slab cotate decat Steaua-, a completat fostul internaţional. De cealaltă parte, Arsene Wenger susţine că va fi o dispută interesantă, echipa pregătită de el urmand să întalnească o formaţie disciplinată şi cu multă răutate în joc. Partida Steaua – Arsenal va începe la ora 21.45 şi va fi transmisă în direct de PRO TV.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















