Cei 13 candidaţi pentru ocuparea posturilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate au susţinut ieri, proba scrisă.
Candidaţii au avut ca temă să descrie regimul conflictelor de interese privind şeful statului, senatorii, deputaţii, membrii Guvernului, precum şi alte funcţii de autoritate în administraţia publică centrală şi aleşii locali, şi să descrie valorile fundamentale pentru organizaţiile publice specifice managementului public.
Cei declaraţi admişi vor susţine, pe 9 octombrie, a doua probă – interviul, în cadrul căruia vor prezenta un plan de management, ce reprezintă viziunea lor în privinţa organizării şi funcţionării ANI.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















