-20 de companii deţin 64 la sută dintre datoriile externe ale ţării-, a declarat Lucian Anghel, economistul şef al Băncii Comerciale Romane făcand referire la raportul pe ţară elaborate de BCR. O cotă impresionantă, dacă ţinem cont de faptul că doar 25% din datoria externă a ţării este reprezentată de sectorul de stat. Aceasta în condiţiile în care datoria externă a ţării a crescut anul trecut cu peste 33%, atingand un total de 43,4 miliarde de euro.
Indicatorii studiului Băncii Comerciale arată, totodată că în anul 2006 datoria externă pe termen scurt s-a dublat, avand o dinamică mult mai mare decat exporturile sau rezerva oficială. Raportul relevă, de asemenea, că în perioada 2004 – 2006 rata de creştere a datoriei externe pe termen scurt a fost în medie de 92 la sută. Sursa menţionată ne indică şi principalul factor care a condus la la aceste valori, respectiv exportul de credite. Din acest unghi Anghel recomandă -o monitorizare sporită asupra datoriei externe pe termen scurt-. În acelaşi timp, datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut într-un ritm mai moderat. Ca factor compensator, putem compara ţara noastră, din punct de vedere al datoriilor cu cele din regiune. -Romania are încă un grad redus de indatorare calculate ca pondere a datoriei externe/PIB comparativ cu cele patru ţări din regiune – (Ungaria, Slovacia, Polonia şi Cehia)-, a explicat reprezentantul BCR. Acesta a încheiat raportul, nu înainte însă de a menţiona ca 30% din datoriile externe ar putea avea impact asupra cursului valutar,- însă sunt şanse destul de scăzute-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















