În fiecare an, Săptămana Modei de la Milano este un excelent prilej pentru doamne de a-şi schimba garderoba complet şi de a goli conturile partenerilor.
Anul acesta a strans din nou vedetele consacrate ale scenei mondiale a croitoriei cu fiţe, iar pe podiumul oraşului italian, indiferent de nota personală impregnată creaţiilor vestimentare prezentate, designerii şi-au trădat preferinţa comună: stilul retro.
Pentru colecţia sa de primăvară-vară, Armani s-a inspirat din stilul mediteranean al Siciliei, insula italiană unde creatorul de modă are o casă de vacanţă, iar de remarcat a fost stilul şic al femeii romantice.
Pentru renumita casă de modă Dolce & Gabana, sezonul cald înseamnă rochii largi din şifon cu imprimeuri florale, cu croială ce aminteşte de epoca anilor *60 şi generaţia hippie.
Ultima colecţie semnată de Gianfranco Ferre cu puţin înainte de a muri a fermecat prin eleganţă şi rafinament. Creatorul italian şi-a luat în mod evident ca punct de reper stilul anilor *40.
Profitand de audienţa enormă a Săptămanii Modei de la Milano, fotograful italian Oliviero Toscani, celebru pentru pozele realizate în beneficiul mărcii Benetton, a lansat o poză şocantă ce înfăţişează corpul descărnat al unei femei care suferă de anorexie de peste 15 ani. Conform AFP, reclama este susţinută de brandul italian de îmbrăcăminte -No-l-ita-, care se declară ferm împotriva femeilor slabe, care se înfometează.
Pentru a ne demonstra ce amestec magnific de opulenţă şi decadenţă reprezintă moda, evenimentul a continuat cu Naomi Campbell, ce pare hotărată să nu rateze nici oraşul Milano pentru promovarea spectacolului -Modă pentru ajutoare-, în sprijinul victimelor inundaţiilor din Anglia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















