
Dinamo a trecut de Universitatea Craiova la loviturile de departajare și s-a calificat în semifinalele Cupei României.
La capătul unui meci care și jucătorii, dar și spectatorii și-ar fi dorit să se încheie mai devreme, Dinamo a trecut de Universitatea Craiova în sferturile de finală ale Cupei României după loviturile de departajare. Elevii lui Ioan Andone s-au concentrat mai bine la „loterie“ și au profitat și de neatenția oltenilor, care l-au făcut mare pe Emilian Dolha.
Tehnicianul dinamovist a trecut repede peste euforia calificării și i-a avertizat pe jucători că peste numai câteva zile vor da din nou piept cu Găman&Co. „Important este că ne-am calificat, dar acum cel mai important meci este cel cu Craiova de duminică, din campionat, pentru că este decisiv. Nu ne mai putem gândi la titlu dacă nu câștigăm acest meci. Cu arbitri sau fără arbitri, nu am mai avea nicio scuză, pentru că și noi suntem de vină. Va fi greu de ajuns Oțelul dacă pierdem duminică. Meciul va fi altfel, pentru că l-am pierdut pe Ganea, Dănciulescu e greu să fie titular, voi fi nevoit să bag jucători proaspeți“, a declarat Andone.
De cealaltă parte, secundul craiovenilor, Eugen Neagoe, a acuzat arbitrajul și a menționat că nu este prima oară când echipa sa este defavorizată: „Împotriva noastră s-au făcut cele mai multe greșeli. Universitatea Craiova este, conform statisticilor, cea mai dezavantajată echipă“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















