Tehnica legala de primenire a guvernului la care a apelat premierul Adrian Nastase a fost atacata ieri de senatorii democrati. Fostul lider al PD (si ex-prim-ministru), Petre Roman a afirmat, ieri, ca -nu exista text constitutional pentru ceea ce se petrece-. El a relevat cele doua variante de joc pe care le avea la dispozitie puterea. Formula remanierii guvernamentale permisa de Constitutie ar fi presupus sa existe deja decretele de revocare a ministrilor indezirabili – ceea ce nu se intampla-, a aratat Roman, in esenta. A doua varianta este cea a restructurarii, a reorganizarii masive a guvernului, care ar fi trebuit rezolvata legal prin asumarea raspunderii. De altfel, subiectul apare pe ordinea de zi a sedintei de azi sub o forma care ar trebui sa angajeze raspunderea conform Constitutiei: -Declaratia domnului Adrian Nastase cu privire la modificarea structurii si componentei guvernului-.
Petre Roman a recunoscut ca exista precedente in perioada 1996-2000, cand cabinetele coalitiei au cerut legitimitate parlamentara la remaniere pentru ca nu se dorea sa existe doua tipuri de ministri. PD nu a luat inca decizia daca va ataca sau nu masura la Curtea Constitutionala, pozitia -pe fond- exprimata pana acum fiind votul impotriva noului cabinet.
De cealalta parte a baricadei, ministrul de externe, Mircea Geoana, a calificat procedura drept -absolut constitutionala- ca si seful Senatului, Nicolae Vacaroiu, care a explicat ca decretele de revocare se emit de catre presedinte dupa OK-ul dat de parlament.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















