Home Actualitate Procurorul care a jucat banii de flagrant la poker, anchetat la DNA

Procurorul care a jucat banii de flagrant la poker, anchetat la DNA

DISTRIBUIŢI

Procurorul care a pierdut la poker banii destinați flagrantelor, peste 100.000 de euro, va fi cercetat de către colegii săi de la Direcția Națională Anticorupție. DNA a preluat ieri dosarul, de la Parchetul Curții de Casație, întrucât Parchetul Curții a descoperit suspiciunile unor alte fapte penale comise de procurorul George Mărgărit, care însă sunt de competența DNA. Procurorul Mărgărit a activat în cadrul DIICOT Buzău, dar a solicitat CSM să fie transferat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău. Transferul a fost aprobat cu data de 1 noiembrie, dar procurorul nu s-a prezentat la serviciu, iar între timp acuzațiile formulate împotriva lui au devenit publice. Până acum el nu a mai fost sancționat disciplinar, a declarat șeful Serviciului Teritorial DIICOT, Gheorghe Petroșel.
Rezultatele unei cercetări interne au arătat că Gabriel Mărgărit, pe vremea când lucra la DIICOT, nu ar fi returnat la timp instituției 10.000 de euro folosiți la un flagrant pentru prinderea unor traficanți de hașiș. El era obligat să restituie suma în 14 zile de la flagrant. În urma verificărilor, conducerea DIICOT ar fi constatat că lipsesc nu doar cei 10.000 de euro de la flagrant, ci o sumă de zece ori mai mare, provenind din banii ridicați în cursul altor anchete.

Mihai Niculescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.