Prostitutia va deveni in Romania o activitate ca oricare alta. Legiuitorii isi bat acum capul cu legea prostitutiei, depusa la Senat in stadiul de proiect. Initiator este senatorul PSD Vasile Duta care, dupa ce s-a documentat temeinic, a elaborat un proiect care sa protejeze practicantele celei mai vechi meserii din lume si sa declare proxenetismul ilegal. Daca actul normativ va intra in vigoare, lumea placerilor carnale va functiona dupa alte principii decat pana acum. Principii contestate deja de ceilalti parlamentari. Unele starnesc rasul, altele sunt unanim consimtite. Comertul cu trupuri va fi reglementat si in Romania, ca de oprit nu-l poate opri nimeni.
Carte de munca sexuala
Legea lui Duta stabileste cadrul legal in care pestii si prostituatele pot sa-si desfasoare activitatea de acum inainte. Angajatele trebuie sa aiba 18 ani impliniti, sa fie -apte din punct de vedere medical pentru relatii sexuale si sa fie autorizate-, spune proiectul de lege. In initiativa legislativa nu se precizeaza insa daca autorizatia se acorda in urma unui examen, asa cum se procedeaza in cazul oierilor care trebuie sa urce de 30 de ori mioarele pe munte pentru a fi atestati profesional, sau doar in baza documentelor medicale. Tot ceea ce se precizeaza in proiectul de lege este ca autorizatia va fi semnata de primar. In lege se mai spune ca prostituatele care vor lucra in bordeluri vor incheia conventii cu proprietarii stabilimentelor, pe baza carora vor beneficia de carte de munca, vor avea dreptul la concedii si se vor putea pensiona. In ceea ce priveste calitatea serviciilor, in lege se precizeaza ca acestea nu sunt raspunzatoare de calitatea activitatii depuse, dar ca trebuie sa respecte durata programului stabilit, sa efectueze periodic controlul medical de sanatate si sa pastreze confidentialitatea cu privire la identitatea clientilor. Oricat de discrete ar fi prestatoarele, persoanele care calca pragul unui stabiliment numai in siguranta nu sunt. Ce te faci cu spionii de afara care, in cazul unei persoane publice, ar imortaliza imediat intrarea intr-un bordel.
In ceea ce-i priveste pe fostii proxeneti, acestia se vor numi de acum inainte patroni si vor fi curati ca lacrima, pentru ca fara -certificat de onorabilitate-, emis de politie, nu-si vor putea desfasura activitatea. Cei care au avut pana acum de-a face cu politistii nu vor putea niciodata sa-si deschida bordel. Este insa greu de crezut ca in aceasta bransa vor intra oameni fara experienta.
Tarife afisate la vedere
Obligatiile si indatoririle patronului de fete sunt numeroase. El va fi cel care va stabili tarifele si va incasa de la clienti contravaloarea serviciilor cu caracter sexual desfasurate in localul sau. In lege nu se precizeaza insa daca patronul stabilimentului va elibera clientului si chitanta. O asemenea dovada uitata in buzunarul de la pantaloni ar fi belea curata pentru sotul infidel. La fel ca si prestatoarele, patronul va fi obligat sa nu divulge identitatea clientilor si sa asigure securitatea acestora, precum si a bunurilor ce le apartin. Tot patronul este obligat sa asigure clientilor, gratuit, mijloace de protectie impotriva transmiterii bolilor sexuale. In interiorul localului, trebuie sa afiseze tarifele la loc vizibil, iar atunci cand organele de control solicita evidenta sumelor incasate, este obligat sa le puna la dispozitie documentele necesare.
Un loc de munca la bordel
Potrivit proaspetei legi, prin prostitutie se intelege orice activitate cu caracter sexual desfasurata in baza unei plati dinainte stabilite. Autorizatia solicitantelor pentru practicarea prostitutiei se elibereaza pe baza urmatoarelor acte: copia actului de identitate; certificatul medical din care sa rezulte ca sunt apte din punct de vedere medical sa intretina relatii sexuale. Prostituata trebuie sa se inregistreze la organele fiscale teritoriale. Apoi va putea sa profeseze la propriul domiciliu sau in stabilimente special autorizate, pe baza de contract. Odata intrate in legalitate, prostituatele au dreptul la securitate, demnitate, asigurari sociale de sanatate.
Conditii pentru firma cu felinar
Oricine are peste 35 de ani poate deveni director de bordel. Pentru eliberarea autorizatiei, persoana trebuie sa prezinte un dosar cu urmatoarele acte: copia actului de identitate; act de proprietate sau contractul de inchiriere asupra spatiului in care urmeaza sa-si desfasoare activitatea; avizul directiei de sanatate publica; cazier judiciar si cazier fiscal; act de onorabilitate eliberat de organul de politie de pe raza teritoriala a domiciliului acestuia. Cand isi alege sediul pentru firma, pestele trebuie sa tina cont de cateva reguli: stabilimentul trebuie sa fie la cel putin 500 m de institutii publice, lacasuri de cult, scoli, universitati, sali de spectacole, stadioane, unitati militare, camine, fundatii si asociatii privind protectia minorilor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















