
Câștigarea unui premiu internațional este o performanță pentru orice companie românească, un motiv de mândrie și un atu important în orice negociere cu un client internațional. Regulile după care se intră în astfel de competiții sunt foarte stricte, documentele care construiesc studiul de caz sunt minuțios analizate, referințele solide, iar exigența juriului, format adesea din experți internaționali, este de netăgăduit.
Radu Jugureanu (foto), director departament AeL Educational Content, în cadrul SIVECO Romania, ne-a spus cum poate o companie să intre cu succes în competițiile internaționale și care au fost atuurile proiectului Sistemul Educațional Informatizat (SEI), recent premiat la Londra, la prestigioasa competiție eLearning Awards 2010.
Cât de important este premiul pe care l-ați primit pentru comunitatea furnizorilor de soluții de eLearning?
Radu Jugureanu: Dintre toate recunoașterile primite până acum, acesta este cel mai important premiu acordat Sistemului Educațional Informatizat. E un fel de campionat european în domeniul educației. Sunt trei motive care susțin această afirmație. În primul rând, premiul vine de la o organizație britanică prestigioasă ale cărei criterii de selecție sunt foarte dure. Prezentarea proiectului a fost făcută strict în prezența a 3 membri ai juriului, fără ca acesta să fie influențat de public, și în al treilea rând SIVECO Romania a intrat din poziția de outsider, cvasi-necunoscut în Marea Britanie.
Este de asemenea important de adăugat că distincția a fost acordată la categoria „Best e-learning project securing widespread adoption“ (proiecte care se bucură de larga adopție în rândul utilizatorilor), categorie la care au concurat cele mai multe firme. În competiție s-au înscris anul acesta 200 de proiecte, din care au fost alese cele mai bune 37.
Care au fost atuurile proiectului premiat?
Radu Jugureanu: Sistemul Educațional Informatizat este un proiect de dimensiune națională. În cifre, vorbim de peste 4 milioane de beneficiari, 140.000 de profesori instruiți, 15.000 de laboratoare informatizate, 192.000 de calculatoare, 3.700 de lecții multimedia AeL, 1.500.000 de candidați înscriși la Bacalaureat (2003-2010), 441.953 de participanți la examenul de titularizare (2003-2010), 2.000.000 elevi repartizați anual în licee prin programul ADLIC demarat în 2001, 149.000 de utilizatori înregistrați pe portal edu.ro, 2.000.000 de vizitatori. Este un proiect extraordinar de complex. De altfel, toate produsele noastre din domeniul educației (AeL, AeL eContent, AeL eServices) sunt adoptate pe scară largă și generează valoare pentru întreaga societate românească. Ele sunt „motorul“ unor proiecte de mare popularitate, precum Conferința Națională de Învățământ Virtual, IntelTeach, Cupa SIVECO, Școala de Vară SIVECO, Cursurile Caselor Corpului Didactic, forum.edu.ro.
Sunt puține companii românești care reușesc să câștige premii internaționale de valoare. Care este motivul?
Radu Jugureanu: Contează foarte mult cu ceea ce te prezinți. Atunci când intri într-o competiție unde participă nume grele ale eLearningului mondial, nu poți veni decât cu un proiect extraordinar, un proiect care să-și fi dovedit utilitatea și complexitatea. Iar aceste calități au fost certificate și de alte recunoașteri importante. În 2009, Sistemul Educațional Informatizat din România a fost nominalizat ca exemplu de „Best Practice“ în Europa, la European eGovernment Awards, și a obținut de asemenea distincția „Cea mai bună soluție eLearning“, pentru impactul pozitiv asupra sistemului educațional românesc în competiția internațională „eLearning in Praxis“. Pentru același proiect am fost premiați în competiția European IT Excellence Awards 2008 și am primit premiul Asociației Internaționale de Project Management în 2007, care a desemnat SEI drept „una dintre cele mai importante realizări din lume în domeniul managementului de proiecte“. În 2005, SIVECO Romania a fost prima și singura companie din România care a obținut titlul World Summit Award pentru „Cel mai bun conținut interactiv eContent“.
Faptul că ați mai fost premiați a influențat juriul acestei competiții?
Radu Jugureanu: Juriul nu a fost influențat de numele sau renumele niciunui competitor… nici măcar de numele foarte cunoscute la nivel european pe care le-am devansat. Practic, în competițiile internaționale trebuie să demonstrezi de fiecare dată că ești mai bun decât competiția, care este întotdeauna alta. Să nu uităm că piața britanică este una foarte conservatoare, în care pătrunzi extrem de greu, cu standarde foarte înalte de apreciere pe care puține companii le ating. Compania noastră s-a prezentat cu un proiect care este implementat și în Maroc, Moldova, Cipru, Emiratele Arabe Unite, ceea ce îi confirmă larga adopție internațională.
Despre SEI
SEI este un program complex inițiat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, al cărui obiectiv de bază îl reprezintă susținerea procesului de predare-învățare în învățămåntul preuniversitar, cu tehnologii de ultimă oră.
Despre Siveco Romania
SIVECO Romania este liderul caselor romånești de software și unul din integratorii software de succes din Europa Centrală și de Est. Compania oferă soluții eficiente de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms și eBusiness, pentru piața naționala și internațională.
Între acționarii Siveco Romania se numără Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiții administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V. Compania dezvoltă parteneriate solide cu cele mai mari companii software si hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc.).
SIVECO Romania a câștigat numeroase premii naționale și internaționale pentru proiectele sale desfășurate la APIA, CNAS, MECTS, pentru soluția sa ERP – Siveco Applications 2011.
Despre eLearning Awards
Premiile eLearning recompensează din 2005 excelența în utilizarea tehnologiei în educație.
În competiția desfășurată la Londra în acest an au fost acceptate 200 de produse de eLearning din sectorul public, privat și din sectorul organizațiilor neguvernamentale din toată lumea. Dintre acestea au fost selectate 86, pentru ca în marea finală să intre cele mai bune 37 de proiecte.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















