Home Social Ambasadorul Martin Harris a recitat din Eminescu și a lăudat vinurile românești

Ambasadorul Martin Harris a recitat din Eminescu și a lăudat vinurile românești

DISTRIBUIŢI

Ambasadorul Marii Britanii la București, Martin Harris, a recitat în limba română din poezia lui Mihai Eminescu „Ce-ți doresc eu ție dulce Românie“, la finalul intervenției sale la TEDxBucharest, în care a lăudat atât vinurile românești, cât și antreprenoriatul autohton.
De altfel, Martin Harris a apărut pe scenă alături de un pahar de Fetească Regală din care a sorbit, ca un adevărat pasionat de vinuri.
„Vinurile românești devin din ce în ce mai bune, de la an la an… chiar și numele lor sunt delicioase…'Fetească Regală, Crâmpoșie Selecționată'“, a spus ambasadorul, spre deliciul publicului, mărturisindu-și pasiunea pentru acestea.
„Mă bucur să spun că vinul românesc a fost readus la viață și cu ajutorul investitorilor britanici … și puțin cu ajutorul investitorilor francezi… și acelea sunt destul de bune“, a glumit acesta. „Vinurile românești s-au întors. Nu copiază gusturile din Spania și Franța. Oferă ceva unic pe piața europeană“, a adăugat ambasadorul, făcând o fină paralelă între evoluția României și viticultură.
Harris s-a declarat privilegiat că este martor al tranziției României.
„Nu trebuie să încercați să ne prindeți din urmă, important este să fiți competitivi. (…) Viitorul este în aceste țări, care nu sunt sufocate de politici de consum. (…) Aveți cea mai mare viteză a internetului din Europa, aveți cei mai buni hackeri, sunteți o fabrică de web design“, a spus ambasadorul. El a adăugat că recent a întâlnit, într-o vizită la Iași, tineri pasionați de IT care se ocupă de paginile web ale unor bănci din Marea Britanie sau ale unor echipe din Premier League.
„Piața digitală se construiește aici și acum, în România“, a spus Harris, în aplauzele publicului.
De asemenea, Harris a subliniat importanța agriculturii, dar și a sănătății populației. „Voi mâncați de la mama, nu de la McDonald's“, a arătat acesta, după ce anterior a dezvăluit faptul că Marea Britanie este țara cu cea mai mare rată a obezității, în timp ce România este ultima în acest clasament.
Ambasadorul Marii Britanii la București și-a încheiat discursul recitând din poezia eminesciană „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie“.
Martin Harris este unul dintre cei 20 de vorbitori ai evenimentului TEDxBucharest ce se desfășoară sâmbătă în Capitală, la Pallady Auditorium.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.