
urtea Europeană a Drepturilor Omului este, în continuare, atentă la modul în care sunt instrumentate și soluționate „Dosarele Revoluției”. Astfel se face că, în urmă cu doi ani, țara nostră a fost condamnată la CEDO în urma plângerii înaintată de familia Nicolae și Elena Vlase, care au reclamat că justiția noastră nu a fost capabilă să elucideze condițiile în care a fiul lor, în vârstă de 19 ani a fost ucis în decembrie 1989. Tot atunci, în mai 2011, CEDO a mai decis că, până atunci, România nu a soluționat eficient și la timp dosarele penale care privesc victimele Revoluției din 1989. Dar și că statul român trebuie să investigheze cu celeritate dosarele Revoluției și că victimele și rudele celor morți în decembrie 1989 au dreptul să cunoască adevărul. Conform deciziei CEDO, citată de cotidianul „Gândul”, „Curtea a arătat și în trecut că o amnistie față de aceste crime este incompatibilă cu datoria statului român de a investiga acte de tortură și cu lupta împotriva impunității pentru crime internaționale.” În plus, conform aceleiași decizii, statul român trebuie să investigheze cu celeritate dosarele Revoluției iar victimele și rudele celor morți în decembrie 1989 au dreptul să cunoască adevărul. Mai mult decât atât, după publicare, această decizie a intrat în supravegherea Biroului de Executări a deciziilor CEDO de pe lângă Consiliul European, care urmărește modul în care o țară membră pune în executare deciziile CEDO. Ulterior, pe portalul Biroului de Executari au fost postate și comunicările statului român referitoare la punerea în aplicare a deciziei din mai 2011. Astfel se face că, o adresă trimisă de agentul guvernamental al României pe lângă CEDO, în aprilie 2013, menționează că instituțiile din România au un calendar privind anchetarea dosarelor Revoluției care, după ce au fost conexate într-un singur dosar sunt investigate, de Ministerul Public, aflat, acum, sub conducerea Procurorului General Tiberiu Nițu.
Toate la timpul lor
La numirea lui Tiberiu Nițu în înalta funcție pe care o deține și în acest moment, Traian Băsescu a declarat că „Pentru domnul procuror Nițu, am avut o solicitare specială (…), care este o restanță din vremea doamnei Kovesi. Clarificarea măcar a două aspecte din Revoluție: cine a luat decizia politică – decizia militară știm cine a luat-o, ministrul Apărării din acea vreme -, dar cine a luat decizia politică și a cerut ministrului Apărării să fie scoasă Armata împotriva poporului și mai ales Armata cu muniție de război? ?ê?£i a doua întrebare: care este cadrul în care s-a luat decizia politică de a fi înarmate gărzile patriotice cu armament și cu muniție de război? (…) Nu știu în ce măsură vor găsi persoane vinovate că au tras, dar sunt două decizii politice esențiale, care au generat victime, peste 1.000 de victime. Este adevărat, pentru cei de la Timișoara lucrurile s-au clarificat în instanță, dar despre ce s-a întâmplat la București ș în alte părți încă nu știm mare lucru. Aceste două răspunsuri trebuie să mi le dea domnul Procuror General Nițu, într-un timp rezonabil.” Ulterior, la scurt timp după numirea sa în funcție, Procurorul General Tiberiu Nițu a declarat, nonșalant că „Ne vom concentra asupra acestor dosare ca și asupra altor dosare. Nu există o aplecare specială sau o aplecare altfel decât cea prevazută de lege. O să analizam să vedem ce se întâmplă la nivelul instituției. Au trecut doi ani de când am plecat din această instituție și unele lucruri s-au schimbat.” Acest răspuns ușor „miserupist” demonstrează că, de fapt că, cel puțin pe atunci, pe Procurorul General nu-l interesa ori nu era la curent, cu interesul pe care CEDO îl acordă „Dosarelor Revoluției”. Căci, altfel, ar fi trebuit să aibă o oarecare „aplecare” asupra acestor dosare. Asta cu atât mai mult cu cât, potrivit adresei din 8 aprilie 2013, CEDO a comunicat autorităților române un „calendar estimativ” al pașilor care urmau să fie parcurși. Astfel, în aprilie-mai 2013 ar fi trebuit să se realizeze o hartă care să reflecte dispunerea unităților militare pe teren și deplasările lor în misiuni. În perioada iunie – iulie 2013 ar fi trebuit să există o analiză care să clarifice dacă persoanele care exercitatau autoritatea asupra unităților militare respective au respectat regulamentele militare și în caz contrar să se stabilească tipul de infracțiune comisă. Iar în perioada august – septembrie 2013 să fie identificate persoanele care pot oferi date și informații concrete sau documente utile pentru a proba/dovedi activitatea persoanelor care și-au exercitat autoritate asupra unităților militare respective și stabilirea gradului de implicare a decidenților politici.
Tăcerea Parchetului
Conform Mediafax, Serviciul de Executări ale deciziilor CEDO a avut o întâlnire cu conducerea Parchetului General în perioada 10-11 octombrie. O întâlnire în cursul căreia oficialii serviciului au discutat cu Procurorul General despre modul în care este aplicat planul de investigare a Dosarului Revoluției. Totuși, Parchetul General nu a răspuns, încă, solicitării de a prezenta concluziile întâlnirii cu oficialii Serviciului de Executări ale deciziilor CEDO. Privitor la înțelegerea semnată pe 8 aprilie 2013, Catrinel Brumar, agentul guvernamental al României la CEDO a explicat pentru presă că acest document are valoare unei „diligențe sporite”, având în vedere că acestă cauză este trecută în categoria celor „sub supraveghere specială”. Așadar, până în septembrie 2013, Parchetul General ar fi trebuit să determine care dintre liderii politici din '89 au fost implicați în represiune și să determine clar acestă implicare. Dar până acum nu a făcut-o.
Conform datelor rezultate din anchetele efectuate până acum rezultate care sunt acceptate ca o statistică oficială, la Revoluția din Decembrie '89 au murit 1.142 de persoane, au fost rănite 3.138, iar alte 760 au fost reținute. Dintre morți, circa 450 și-au pierdut viața în ultimele zile ale lui Ceaușescu. Restul sunt „morții lui Iliescu” victime ale isteriei declanșate după ce „Emanatul” a anunțat existența „teroriștilor super-instruiți, care trag din orice poziție”.
Chiar dacă justiția românească a tărăgănat soluționarea „Dosarelor Revoluției” vreme de aproape 24 de ani, nimeni dintre cei vinovați, inclusiv Ion Iliescu nu trebuie să se considere scăpați de răspundere prin prescrierea faptelor petrecute acum aproape un sfert de secol. ?ê?£i asta pentru că, justiția a decis că toate crimele comise în Decembrie 1989, nu se pot prescrie. Cu atât mai mult cu cât, în privința acestor dosare CEDO este cu ochii pe noi. Iar asta, în ciuda lui Ion Iliescu care, la un moment dat, a declarat că „CEDO nu are nicio autoritate în cercetarea Revoluției române.” Mai mult decât atît, bătrâna codoașă bolșevică a mai spus că „CEDO este o instanță care e în afara realităților istorice!”.
Vasile Surcel