Home Actualitate A 11-a duminică de proteste împotriva proiectului Roșia Montană. Protestatarii devin creativi

A 11-a duminică de proteste împotriva proiectului Roșia Montană. Protestatarii devin creativi

DISTRIBUIŢI

Bucureștenii au fost chemați pentru cea de-a 11-a duminică de proteste împotriva proiectului Roșia Montană, de data aceasta Piața Universității devenind o cu totul alta, datorită colțurilor tematice care sunt pregătite.
Cum au fost invitați bucureștenii la protest, pe Facebook:
„În duminica aceasta stăm pe loc, dar nu ne oprim aici. Dăm cu petul în asfalt, până când le va suna politicienilor apa cu cianură în cap. Jandarmii încearcă să ne intimideze, dar suntem pe poziții, nu ne retragem și rămânem pașnici. NU CEDĂM, NU CAPITULĂM. Ne exersăm împreună determinarea.
Au trecut 10 duminici, am mers prin 7 cartiere, am parcurs peste 70 de km și ne-au văzut zeci de mii de oameni. Nu mai suntem o noutate, dar fețe noi apar mereu. Am reușit să ne dăm seama împreună că nu se mai poate așa, că nu ne vom mai lăsa călcați în picioare de conducătorii țării. Continuăm ce am început, ne adunăm forțele și ne pregătim de orice va urma. Mai avem de luptat.
Participăm la cele mai andurante, pașnice, creative proteste din istoria recentă a României. Suntem de neclintit pentru Roșia Montană. De neclintit sunt și voința noastră, revendicările noastre și dorința de dreptate.
Hai să transformăm Poiana Urbană în Poiana Montană. Dumi­nică, 10 noiembrie, ora 16.00.

Ce facem:

Colțul copiilor la Roșia Montană
Atelier de bannere
Ghidul bunului protestatar
Politicieni puși la zid
Cetățenii demisionează
Planuri de atac, strategii
Colțul informativ Roșia Montană
Colțul informativ Gaze de ?ê?£ist
și multe altele, de care veți afla la fața locului.

Veniți cu instrumente de cântat, vopsea, pensule, cretă sau orice putem folosi pentru a demonstra intr-un spațiu creativ care să ne arate indignarea!“.
Proteste similare au loc în marile orașe din țară: Alba Iulia, Baia Mare, Botoșani, Brașov, Cluj,Constanța, Iași, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, dar și în străinătate, la Berlin,Hamburg, Karlsruhe, Londra, Odensee, New York, Paris și Viena.

Peste 500 de manifestanți  au blocat traficul în centrul Clujului

Peste 500 de persoane protestează, duminică seară, la Cluj-Napoca, față de proiectul minier de la Roșia Montană, manifestanții blocând traficul rutier în centrul orașului și scandând „Jos Guvernul“ și „Roșia, Roșia vine revoluția“, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Protestatarii s-au adunat duminică, în jurul orei 16.30, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, având pancarte cu mesaje precum „Vrem dezvoltare durabilă în Roșia Montană“, „Aurul în Canada, șpaga în București, cianura în Ardeal“, „Vă rugăm să ne scuzați, ne simțim supravegheați“.
De asemenea, unul dintre protes­tatari a adus o roșie gonflabilă de aproximativ doi metri înălțime, pe care a pus-o în mijlocul pieței.
Oamenii au scandat „Uniți salvăm Roșia Montană“, „Peste tot Poliție, nicăieri Justiție“, „Vrem omenie, nu Jandarmerie“.
Manifestanții adunați în Piața Unirii au scandat și față de șeful Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, Sorinel Budișan, pe care îl consideră vinovat de incidentele de la protestul de săptămâna trecută – „Ponta are un pulan, colonelul Budișan“.
Unul dintre protestatari, Cornel Vâlcu, a criticat incidentele de săptămâna trecută dintre manifestanți și jandarmi, susținând că a fost vorba „despre o acțiune de reprimare a unor oameni care își spun opinia în stradă“.
Ulterior, manifestanții au plecat în marș pe străzile din centrul orașului, blocând traficul pe Bulevardul Eroilor, apoi pe Calea Dorobanților și scandând „Solidaritate“, „Jos Gu­vernul“, „Toate partidele, aceeași mi­zerie“, Roșia, Roșia vine revoluția“.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.