Home Sport Oțelul a gâfâit pe Bega

Oțelul a gâfâit pe Bega

DISTRIBUIŢI

Dunărenii rămân lideri, dar la limită

Oțelul a pierdut pe terenul principalei urmăritoare, FC Timișoara, dar continuă să rămână pe locul întâi al clasamentului.
Minunea acestei prime jumătăți de campionat, Oțelul Galați, a început să fie apăsată de propriile rezultate neașteptate. Sub presiunea primului loc, elevii lui Dorinel Munteanu au cedat pe terenul bănățenilor, 0-2, golurile fiind marcate în doar trei minute de către Cisovsky și Nikolici. FC Timișoara s-a apropiat, astfel, la un singur punct de gălățeni și rămâne neînvinsă în campionat, după 16 etape scurse. Antrenorul Dorinel Munteanu și-a felicitat adversarii pentru succes, însă a sugerat că și arbitrajul a fost unul dintre factorii importanți ai partidei de pe „Dan Păltinișanu“. „Oțelul nu are forță, doar Timișoara, Steaua sau Rapid au forță, noi am ajuns întâmplător și încercăm să ne menținem. Nu văd mare deosebire între Timișoara și Oțelul, chiar dacă respect Timișoara. Nu vreau să comentez arbitrajul, a fost penalty la Antal, a fost galben sau roșu la Alexa. Dacă marcam în prima repriză primii, altfel era jocul. Suporterii au văzut un joc frumos. Vom încerca să ne menținem poziția“, a comentat Dorinel Munteanu.
De cealaltă parte, tehnicianul timișorenilor, Cosmin Contra, a profitat de euforia victoriei și a solicitat ca jucătorii să își primească restanțele financiare.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.