Premierul conservator al Greciei, Costas Caramanlis, a scăpat dintr-o situaţie delicată caştigand alegerile legislative de duminică pe fondul unei acute nemulţumiri populare generată de incendiile din vara acestui an, dar el va trebui să guverneze cu o majoritate redusă. Cu aproape 41,8% din sufragii şi 152 de deputaţi (faţă de 165 în 2004) din totalul de 300, partidul său al Noii Democraţii a pierdut multe puncte şi va trebui să se abată de la promisunile din campanie pentru a impune adoptarea reformelor, estimau analiştii. -Nu va fi deloc uşor pentru ND să-şi ducă mai departe cursul politicii sale-, scria ieri cotidianul -Eleftherotypia-. Dar formaţiunea de guvernămant nu e singura care a pierdut în aceste alegeri: cu 38,1% din voturi şi 102 deputaţi (faţă de 117 în urmă cu trei ani), Pasok obţine cel mai prost rezultat începand din 1981. Recunoscandu-şi înfrangerea, liderul partidului, George Papandreu, preşedintele în exerciţiu al Internaţionalei socialiste, şi-a făcut mea culpta şi a anunţat că are de gand să-şi depună demisia din funcţie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















