Pe când guvernul aproba bugetul iar studenții îl contestau în stradă, premierul Ponta era foarte preocupat de dl. Băsescu: „știu de ce i-e frică, să nu aibă USL doi candidați în finală; mă voi gândi la asta”. Păi, numai la asta se gândește. E al doilea gând al său – primul fiind îndreptat către președinte. Spre deosebire de dl. Băsescu, premierului nu-i e frică de nimic: nici de eșecuri și nici de imitație. Dacă vrei să afli cu o zi mai devreme ce declarații va face dl. Ponta, e suficient să ai tăria de a te uita trei minute la Antena 3 – care a transmis în ultima vreme de pe terenul cumpărat la Nana (Călărași) de Ioana Băsescu, fiica președintelui, cu un credit de la CEC pe 30 de ani. Atât le-a fost! Dl. Ponta a furat rapid o anchetă de pe terenul alăturat (Fundulea) și a dus-o pe terenul de la Nana. Gura bate Fundulea: premierul l-a acuzat astfel pe procurorul Papici (care ancheta din 2012 la Fundulea retrocedarea unor terenuri) că a verificat terenul Ioanei B. Deși dl. Ponta știa adevărul, a cerut comisie parlamentră de anchetare a procurorului Papici „care a folosit abuziv și ilegal funcția pentru a face un serviciu privat președintelui”. Parlamentul nu are dreptul de a ancheta procurori iar Papici nu-i făcuse niciun serviciu președintelui – dar asta nu conta. Principiul dlui Ponta e clar: tu crezi ce vezi sau ce-ți spun eu? Dl. Băsescu a ripostat acuzându-l „pe plagiator și mincinos” că „e de aceeași teapă cu SRS” și utilizând falsuri împotriva unui procuror „pe care l-am sunat pentru prima oară în viață, ca să-i cer scuze pentru acest scandal”. Politețea e însă neproductivă în ziua de azi. O oră mai târziu, dl. Chițoiu mărturisea că dl. Băsescu l-a sunat și l-a „rugat” să nu-l schimbe pe dl. Ghețea de la CEC (de unde se luase creditul) iar dl. Ponta s-a indignat pe loc: „pe ce bază legală sună Băsescu procurorii și miniștrii?”. Cecitate totală. Să-i taie sonorul! Președinția a răspuns că dl. Băsescu i-a cerut dlui Chițoiu să nu-l schimbe pe Ghețea abuziv, înainte de încetarea mandatului – sub pretextul reorganizării, cum face USL când vrea să-și plaseze proprii specialiști: amantele miniștrilor și alte fetițe vesele de la cabaret.
Poate era mai bine dacă dl. Băsescu amuțea și nu-și îndeplinea nicio atribuție – deși exista riscul ca dl. Ponta să-i zică „șomer de lux”. Mentalistul Lăzăroiu îl consideră în schimb angajat: „ținta PMP este Băsescu premier”. Nu fermier? Iar ținta dlui Ponta e dl. Băsescu – și țara: o țintește în fiecare zi și o nimerește în plin.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















