Home Bref Scorul

Scorul

DISTRIBUIŢI

Deși mulți vorbesc despre dezastrul economic, avem cea mai mare creștere economică din UE, a declarat premierul la adoptarea bugetului. Păi, exact așa zicea și el când era în opoziție. Avem însă și cea mai mare creștere a prețurilor din UE, așa că suntem chit. Dacă mai adunăm insolvențele și restructurările „agresive“ gen CFR Marfă unde vagoanele vechi și neperformante vor fi tăiate și vândute la fier vechi, e clar că ieșim în pagubă. Din fericire pentru ei, politicienii neperformanți n-au soarta vagoanelor, iar locomotiva PSD, premierul Ponta, și-a dedicat sfârșitul de săptămână sportului trecând de la baschet la fotbal care e mult mai apropiat de politică: se joacă tot cu picioarele. Așa că în deschiderea meciului România-Grecia, PSD și-a scos majoretele – Dragnea, Zgonea, Corlățean – la încălzirea atmosferei în fața camerelor postului România PSD. A fost cu ghinion: Echipa lui Victor Pițurcă a jucat exact ca guvernul lui Victor Ponta. ?ê?£i-uite-așa cum îi vedeți, doi victori bătuți de greci – deși premierul se antrenase într-o nocturnă cu Dragnea și 10 șefi de cluburi care l-au eliminat pe Mitică Dragomir de la LPF după 17 ani de domnie și l-au înscăunat pe Gino Iorgulescu, convocat a doua zi la DIICOT la naționala de evaziune fiscală. Are mână bună dl Ponta: nu ratează niciun penal. Executat prin penalti (de 11 cluburi), Corleone a acuzat lucrături politice și trădări dar s-a resemnat: „gata, tati, s-a terminat, sunt un fost!“. Un fost milițian plin de tupeu și de bani: „mă reapuc de scris, și dacă nu vând un milion de exemplare, să-mi ziceți fraierul pământului“. Fraieri ar fi cumpărătorii. Pe ei se bazează și Felix care la CN al P.C. a atacat PNL considerându-l „incorect“ față de PSD și PC și prietenos cu dl Băsescu. Crin s-a declarat „dezgustat“ de „declarațiile nerușinate“ ale celui cu care are o alianță separată (ACD). Dar ce credea? Când te însoțești cu securiști, te poți aștepta oricând la ceasul rău: n-aduce anul ce-aduce varanul. E clar că acesta a trecut de partea dlui Ponta – care abandonează zilnic teoria („teoria cu taxe mici, evaziuni mici, nu se aplică“) în favoarea axiomei: taxele mari și dese, corupție și decese – și e mereu în fața reflectoarelor: „Băsescu are față tipică de mincinos“. Ei, aici i-a luat fața dlui Băsescu: premierul minte într-o zi cât președintele într-un an – și e de neoprit. Medicina și-a recunoscut neputința în fața acestui caz incurabil așa că medicii intră în grevă generală (în 28 nov) – ceea ce ne obligă să fim sănătoși.

Tia ?ê?£erbănescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.