Home În Lume Presedintii si salariile lor

Presedintii si salariile lor

DISTRIBUIŢI

În 2007, preşedintele american George W. Bush va avea un salariu de 33.333 dolari pe lună. Începand din 1969, toţi predecesorii lui au primit de două ori mai puţin. Totuşi, în topul celor mai bine plătiţi conducători ai lumii, Bush ocupă poziţia secundă, după premierul statului Singapore, care se poate lăuda cu un venit anual de 600.000 dolari. Oricum, caştigul pe 12 luni al liderului de la Casa Albă rămane de 5,5 ori mai mare decat cel al colegului de la Kremlin, Vladimir Putin. Dintre omologii europeni, aproape de Bush se află, din punctul de vedere al retribuţiei, doar premierul britanic (277.000 euro). Cancelarul Germaniei, Angela Merkel (foto), încasează anual suma de 261.500 de euro,în timp ce colegul ei austriac, Wolfgang Shussel – 258.000 de euro. Pană în octombrie, şeful cabinetului italian, Romano Prodi, primea 123.000 de euro, dar în toamnă, printr-o dispoziţie specială, el şi-a redus salariul cu 30 de procente (36.900 euro). Potrivit experţilor, prin decizia lui, primul ministru a economisit pentru visteria ţării aproximativ 2,3 milioane de euro. Pentru că veni vorba de micşorare, la un asemenea demers a recurs şi proaspăt numitul primar al Kievului, Leonid Cernoveţki. El a abordat problema în mod radical: -Începand cu 1 iulie, fie ca salariul meu să fie de o grivnă (0,2 dolari) pe lună, pană cand nu vom reuşi să ridicăm suficiente locuinţe pentru locuitorii capitalei-. În schimb, preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, şi-a sporit retribuţia lunară. Potrivit biroului de presă al şefului statului, începand cu luna iunie 2005, salariul lui Iuşcenko a crescut de nouă ori, ridicandu-se acum la 4.684 dolari pe lună. Pană acum, el primea doar 515 dolari. Anul acesta însă, conform noilor date furnizate mass-media de acelaşi birou de presă, preşedintele Iuşcenko a caştigat deja între 35.000 şi 37.000 de grivne, ceea ce, raportat în dolari, înseamnă undeva în jurul a 7.300 de dolari pe lună. Astfel, la capitolul remunerare, liderul ucrainean l-a întrecut pe preşedintele Putin, al cărui salariu a fost calculat de organizaţia britanică The Hay Group la 6.200 de dolari pe lună. Cum se spune, fiecare după merit!

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.