Steven Wright, un bărbat de 48 de ani, a compărut vineri pentru foarte scurt timp în faţa unui tribunal din Ipswich, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţia de crimă, formulată la adresa lui în cazul celor cinci prostituate asasinate în acest oraş din estul Marii Britanii. În finalul unei audieri care a suscitat un imens interes mediatic, instanţa a decis ca Wright, inculpat în ajun, să rămană în detenţie pană la 2 ianuarie, cand a fost programată o nouă înfăţişare. Elegant, într-un costum de un albastru sobru, cămaşă albă şi cravată bleu, Wright a rămas impasibil pe toată durata şedinţei. Cu o voce neutră, el şi-a declinat identitatea, data naşterii şi adresa. Apoi a luat loc, flancat de doi poliţişti, pentru a asculta învinurile care i se aduc. Arestat în cursul zilei de marţi şi plasat în arest preventiv pentru trei zile într-un loc care a fost ţinut secret, Wright a sosit la tribunat înconjurat de numeroşi politicieni. Zeci de fotografi s-au îngrămădit să surprindă cateva cadre, sub privirile unei mulţimi de curioşi. Totuşi, mai multe puncte răman fără răspuns: în special care sunt motivele care l-ar fi putut determina pe acest fiu de militar, el însuşi steward, de două ori căsătorit şi un cunoscut jucător de golf, să le ucidă pe tinerele fete. Oricum, avocatul apărării a insistat pe faptul că Wright este considerat nevinovat pană la o eventuală condamnare. Legea britanică limitează divulgarea detaliilor din momentul în care o persoană este inculpată, pentru a păstra prezumţia de nevinovăţie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















