Stângă a încheiat colaborarea cu Energia Pandurii
Vasile Stângă a rupt contractul cu echipa de handbal masculin Energia Pandurii și spune că acum se va putea dedica în totalitate activității de la reprezentativă. Selecționerul nu avea rezultate prea bune pe banca gorjenilor, astfel că oficialii nu l-au împiedicat să plece, urmând ca în zilele următoare să fie anunțat un nou tehnician. „Președintele clubului și ceilalți membri din conducerea Energiei Pandurii au fost de acord cu propunerea de reziliere. Am analizat situația echipei și am ajuns cu toții la concluzia că este cea mai bună soluție și pentru echipă, pentru că lucrurile nu mai mergeau bine, dar și pentru mine. Pentru că vreau să am mai mult timp liber pentru a mă dedica programului echipei naționale. Îmi doresc doar să mă concentrez asupra acestui aspect din cariera mea de antrenor“, a declarat selecționerul României.
Deoarece dorește ca implicarea sa la echipa națională să fie totală, Vasile Stângă a anunțat că nu va mai negocia cu nicio formație de club pe perioada mandatului la cârma „tricolorilor“.
În altă ordine de idei, selecționerul a chemat la reunirea de pe 6 decembrie 19 jucători, pe care îi va testa înaintea stabilirii lotului final pentru Campionatul Mondial din 2011.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















