Home Politic Puterea acuza opozitia de consecintele aplicarii CPP

Puterea acuza opozitia de consecintele aplicarii CPP

DISTRIBUIŢI

Desi detin majoritatea voturilor in Comisia juridica, in plenul parlamentului si in comisiile de mediere a textelor aflate in divergenta, liderii PSD arunca vina tot pe opozitie, daca o lege are un impact negativ in randul opiniei publice. Vicepresedintele PSD, Ioan Mircea Pascu, a declarat ieri ca deputatii liberali Valeriu Stoica, Cornel Stirbet si democratul Emil Boc sunt vinovati pentru modificarea textului din Codul de procedura penala privind prelungirea arestarii. El a aratat ca Ministerul Justitiei a propus un text care stabilea doua conditii de prelungire a mandatului de arestare, iar la Comisia juridica din Camera Deputatilor a fost eliminata una dintre conditii, autorii amendamentului fiind cei trei deputati ai opozitiei. -Cu acel amendament, care poarta marca PD si PNL, am ajuns la aceasta situatie-, a raspuns Pascu la o intrebare legata de avocatul-deputat Cornel Badoiu (PSD), membru tot in Comisia juridica, care a aparat in instanta un traficant de droguri, reusind eliberarea lui pe baza acestui text. Pascu a evocat posibilitatea ca la prima sedinta de guvern sa fie emisa o ordonanta de urgenta care sa modifice textul, iar parlamentul sa fie chemat din vacanta sa aprobe aceasta ordonanta.


Valeriu Stoica respinge acuzatiile

Unul dintre cei acuzati, Valeriu Stoica, a respins atacurile PSD la adresa opozitiei si a justitiei. El sustine ca este pripita reactia celor care, plecand de la cazuri particulare, poate unele gresite, se grabesc sa traga concluzii generale cu privire la un text de lege. Liderul PNL a apreciat ca s-a creat -o diversiune cu dublu scop-, -atacurile- inregistrate in ultima vreme fiind indreptate, pe de o parte, impotriva justitiei, iar, pe de alta parte, impotriva opozitiei si a mentionat ca responsabilitatea adoptarii acestei legi nu apartine doar opozitiei, ci majoritatii parlamentare. Intrebat cine a propus articolul respectiv, Stoica a declarat ca Ministerul Justitiei a propus proiectul de lege, iar majoritatea, in colaborare cu opozitia, a adoptat textul, dar acesta nu contine nici un pericol. -Textul spune doua lucruri: primul, ca atunci cand e vorba de prelungirea arestarii este nevoie de elemente noi, care sa justifice prelungirea acesteia, iar al doilea lucru, prelungirea se poate face daca motivele initiale care au determinat arestarea subzista, deci nu e vorba de probe noi si de elemente noi. Este suficient ca motivele care au determinat arestarea initiala sa subziste. Asadar, judecatorii au la dispozitie un text care sa le permita sa aplice de la caz la caz cea mai buna solutie-, a precizat Stoica. Potrivit articolului 160 litera c din noul Cod de procedura penala, -in cursul judecatii, in prima instanta, in cazul in care apar elemente noi, care fac necesara prelungirea privarii de libertate sau elementele ce au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate, instanta poate dispune, prin incheiere motivata, prelungirea arestului pentru cel mult 30 de zile, de fiecare data-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.