
Steaua își va juca în această seară cu Liverpool speranțele de a continua în Europa League.
Steaua a rămas ultima echipă care mai poate reprezenta Romånia în cupele europene, după ce CFR Cluj a pierdut orice speranță la poziția a treia în faza grupelor Ligii Campionilor. Cu toate că șansele echipei din Ghencea rămån pur teoretice, partida cu Liverpool, de astăzi, ar putea relansa serios lupta pentru locul al doilea în Grupa K, calificant. În afara calculelor pentru Europa League, meciul împotriva englezilor ar putea reprezenta și o ultimă șansă a lui Lăcătuș de a continua pe banca tehnică a „roș-albaștrilor“. Revenirea managerului Mihai Stoica în Ghencea a fost primul semnal negativ pentru antrenor, care ar putea fi înlocuit în pauza de iarnă. Minim un punct în această seară împotriva lui Liverpool, rezultat coroborat cu o altă surpriză în întålnirea de pe terenul lui Napoli, l-ar putea salva pe Lăcătuș de la demitere și ar putea să o califice pe Steaua în Europa League. În plus, patronul Gigi Becali a anunțat că are de gånd să renunțe la un grup mare de jucători după încheierea meciurilor care mai sunt de jucat în 2010, astfel că cei vizați vor încerca să demonstreze că merită să rămånă în lot și în 2011.
Meciul Steaua – Liverpool se va juca în această seară, de la ora 20:00, și va fi transmis în direct de Pro TV.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















