Proaspat intors din vizita intreprinsa in capitala Rusiei, ministrul economiei si comertului, Dan Ioan Popescu, a participat la Forumul de afaceri Shanghai-Romania, care s-a desfasurat, ieri, la complexul World Trade Center din Bucuresti. Remarcand dinamismul deosebit al dialogului romano-chinez la nivel inalt, ca si -parteneriatul privilegiat dintre Romania si China-, Dan Ioan Popescu a subliniat necesitatea de a se conferi o noua dimensiune componentei economice si comerciale a relatiilor bilaterale. -Ceea ce ne preocupa pe noi este deprecierea structurii exportului romanesc in China, de la livrari complexe de utilaje si echipamente la livrari de materii prime (lemn, fier vechi si deseuri de cupru), care detin o pondere de peste 50%-. Ministrul economiei si comertului le-a reamintit oamenilor de afaceri chinezi cateva dintre proiectele concrete de investitii propuse de partea romana: dezvoltarea in Romania a unui parc industrial-tehnologic, retehnologizarea unor centrale termoelectrice si hidrocentrale, crearea de capacitati de productie de medicamente si bunuri de uz casnic, realizarea unor linii tehnologice integrate pentru prelucrarea de tesaturi din bumbac si matase, participarea societatilor comerciale romanesti la investitii in proiectele termo si hidroenergetice in zonele de vest ale Chinei. Atat partea chineza, cat si cea romana s-au mai aratat interesate in proiectele de dezvoltare urbana, cum sunt combaterea poluarii industriale, protectia resurselor de apa, constructiile de interes public si ridicarea calitatii infrastructurii.
Shanghai este unul dintre cele mai dezvoltate centre economice ale Asiei, cu un produs intern brut de 65,5 miliarde USD (in 2002) si un venit de 4.912 USD/cap de locuitor – de cinci ori mai mare decat media realizata la nivel national in China. Cresterea economica realizata aici a fost de peste 10% in fiecare an din ultimii 11, zona fiind vizitata anual de peste 80 milioane de turisti (inclusiv in interes de afaceri). Unul dintre obiectivele guvernului chinez este de a transforma Shanghaiul – unde va avea loc expozitia universala -Expo 2010- – intr-un nod al transporturilor internationale si al schimburilor comerciale din acea parte a lumii. Oamenii de afaceri veniti la Bucuresti in cadrul -Saptamanii economice Shanghai- s-au aratat interesati de o colaborare cu partea romana in domenii dintre cele mai diverse, in special productia si distributia de bunuri de larg consum.
Prin mesajele prezentate in deschiderea forumului de ieri, autoritatile din Shanghai au invitat firmele romanesti sa organizeze misiuni economice in metropola chineza, subliniind ca -in contextul general al globalizarii economiei, cooperarea dintre regiuni este cea mai eficienta cale de dezvoltare a schimburilor comerciale bilaterale-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















