In sedinta Adunarii Reprezentantilor membrilor Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Bacau, desfasurata in cursul saptamanii trecute, forul de conducere al acestei organizatii a luat o serie de hotarari, intre care sustinerea infiintarii Camerei de Comert si Industrie a Romaniei -ca entitate distincta cu personalitate juridica, rezultata numai din asocierea camerelor de comert si industrie teritoriale-. Reamintim ca in prezent functioneaza Camera de Comert si Industrie -a Romaniei si a Municipiului Bucuresti- – o entitate intens contestata de catre membrii Asociatiei Camerelor de Comert Teritoriale, care solicita eliminarea sintagmei -… si a municipiului Bucuresti- din titulatura Camerei nationale. Reprezentantii intruniti in Adunarea CCIA Bacau au mai invocat si articolul 9 din Decretul-lege nr. 139/1990 privind camerele de comert, care prevede -existenta distincta, de sine statatoare a Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, ca organizatie neguvernamentala, de utilitate publica, cu caracter autonom-.
O alta hotarare adoptata in sedinta CCIA Bacau se refera la -situatiile generate de transferul Registrului Comertului la Ministerul Justitiei-, mandatandu-se Colegiul de Conducere pentru gestionarea relatiei cu Registrul Comertului. Camera de Comert Bacau anunta ca va continua demersurile catre institutiile statului pentru asigurarea accesului, transparentei si a liberei circulatii a informatiilor, in special cele din Registru, ca si pentru -schimbarea atitudinii si mentalitatii functionarilor publici fata de agentii economici-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















