Home Politic Petiția jurnaliștilor împotriva SNAp din plenul comunitar, declarată închisă prin voturile PPE

Petiția jurnaliștilor împotriva SNAp din plenul comunitar, declarată închisă prin voturile PPE

DISTRIBUIŢI

Petiția privind includerea presei în Strategia Națională de Apărare (n.r. – SNAp a României) a fost discutată ieri în cadrul comisiei de resort a Parlamentului European, fiind declarată închisă prin voturile reprezentanților PPE (n.r. – a popularilor europeni), celelalte grupuri urmând a contesta decizia. Astfel, cu 16 voturi, grupul popularilor europeni – din care fac parte și democrat-liberalii români – a decis ca petițiile să fie închise, spre nemulțumirea celorlalte grupuri politice din PE. Pe de altă parte, pe masa comisiei s-a aflat și un raport întocmit de europarlamentarul Theodor Stolojan, în care acesta a explicat includerea presei în strategie ca vulnerabilitate a statului român prin „campania vicioasă anti-Băsescu dusă de Antena 3 și Realitatea TV“. „Antena 3 și Realitatea nu sunt victime, ci parte a problemei. Campania lor vicioasă anti-Băsescu și anti-Guvern este un fapt incontestabil. Genul de jurnalism pe care îl promovează este un pericol foarte serios la adresa standardelor etice și o tentativă fățișă de manipulare a opiniei publice“, se arată în textul raportului elaborat de liderul democrat-liberal, citat de presa centrală de la București. Potrivit acestuia, patronul  Antenelor „este un alt miliardar care și-a construit averea după căderea comunismului, dovedit că a fost cel puțin informator al Securității“. Pe de altă parte, Stolojan a mai depus și stenograme din dosarul privind fuga din țară a lui Nicolae Popa, traduse în engleză, în care Vîntu a fost interceptat în timp ce discuta cu angajați ai Realității TV.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.