De ziua marii uniri, România a primit un cadou de mare valoare sentimentală: Moldova a semnat acordul de asociere la UE. E un succes al coaliției proeuropene de la Chișinău dar și al României și al președintelui Băsescu – care a pledat necontenit pentru „întâlnirea celor două țări românești în UE“. E un prim pas, cum s-a spus. Dar e un pas pe care Ucraina, de exemplu, s-a temut să-l facă. Dl Băsescu s-a oprit la Chișinău pentru a marca marea trecere („UE a trecut Prutul“) și pentru a-l invita pe președintele moldovean la sărbătorirea Zilei Naționale la București – iar acesta i-a mulțumit pentru sprijin sperând (cu umor) ca dl Băsescu să rămână în politică altfel „nu va mai fi la fel de interesant să urmărim evenimentele de la București“. Interesant, nimic de zis, dar epuizant. Nu e zi fără ceartă. Nici măcar de Ziua Națională. Dnii Ponta și Antonescu au anunțat că nu participă la recepția oficială de la Cotroceni. S-au supărat ca văcarul pe stat. Nu se știe dacă cei doi lideri USL refuză să-l întâlnească pe dl Băsescu sau se evită între ei. Căci unirea i-a prins în proces de despărțire. PSD avertiza (prin dl Gust) că „Antonescu nu va fi nici măcar o noapte președinte“ – iar liberalul Boda constata că „Ponta alunecă spre dictatură personală, nu se consultă cu partenerii și se comportă ca un copil râzgâiat“. Așa l-au crescut. „Noi l-am făcut pe Ponta prim-ministru“ și-a recunoscut Crin paternitatea vinovată reamintindu-i obligațiile filiale: „candidatura mea, cu sprijinul PSD, nu e un fel de bacșiș“. E în acte. Nu de facto. Plecat din PPDD direct la ciocoii din PSD care-l folosesc în bătăliile tv, dl Radu Popa a mărturisit că „am vorbit cu Ponta înainte de emisiune și mi-a spus să vorbesc frumos despre Crin“. Interesant! Cei din PSD primesc de la dl Ponta opiniile gata formulate pe care premierul le împarte după un algoritm personal: tu-l ataci pe Crin, tu-l lauzi – ca să-i derutăm total. Liberalul Dobrițoiu a intuit în atacurile asupra lui Crin un asalt contra dlui Ponta pe care „pretorienii săi îl împing să candideze ca să scape de el de la partid și să preia PSD“. Aluzie la dl Dragnea? Căci mai pretorian decât el e greu să găsești: se pretează la orice. Crin a respins atacul: „nu voi permite niciodată cuiva să nu respecte PNL, nu voi permite niciodată cuiva să mintă pe seama PNL“. Normal. Poate să mintă și singur. ?ê?£i, din păcate, și-a permis să nu se respecte deloc. Ca și Protv, care a titrat de Ziua Națională: „Eu fac România“. Zău? Iertați-o, măcar de ziua ei.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















