Home Părerea mea Zgarda nevăzută a lui Gușă

Zgarda nevăzută a lui Gușă

DISTRIBUIŢI

Dispărut brusc din peisajul public, după campania prezidențială de anul trecut, Cozmin Gușă a reapărut dintr-o dată pentru a ne povesti varianta sa privind eșecul lui Geoană. Deși se declară „un om liber“, mărturisirea lui Gușă despre ultimele zile ale campaniei și despre cauzele eșecului candidatului pe care l-a consiliat vine la țanc, tocmai cånd Geoană, încă al doilea om în stat, avea nevoie de un umăr de sprijin în lupta din interiorul PSD. Și, cum prietenii la nevoie se cunosc, trioul Vîntu-Gușă-Geoană s-a refăcut pentru a pune în aplicare strategia de apărare a Prostănacului. Ce spune Gușă la un an distanță de la alegeri? Nimic important din perspectivă politică și istorică. Sarcina sa este simplă: să arunce cu zoaie și noroaie în dușmanul lui Geoană, Victor Ponta. Astfel, Gușă sugerează că Ponta avea înțelegere cu Băsescu, via Oprea, ca să-l atragă în capcană pe Geoană, învățåndu-l să mintă în legătură cu vizita la Vîntu. Dar Geoană, om onest după cum ne asigură Gușă, a refuzat strategia sugerată de Ponta și a pierdut pe måna lui. Deși se declară un om bine informat și, desigur, bine intenționat, Gușă trece foarte repede peste episodul vizitei la SPA: „Mircea nu mi-a spus niciodată de ce s-a dus la Vîntu. Ce am aflat de la Sorin ulterior este că s-a dus să poarte o discuție. Dacă e așa cum spune Geoană, așa o fi“. Să-l credem deci pe cuvånt, după cum ne sugerează fostul său consilier politic, electoral etc. Dacă pe vorbele lui Geoană nu mai pune nimeni preț, nici măcar Mihaela, dragostea mea, după cum susțin gurile rele din partid, de ce l-am crede pe Gușă și nu pe Ponta, mai ales că spune franc: „Eu îl disprețuiesc pe Ponta. Alături de Adrian Năstase, sunt unul dintre cei care a determinat cariera lui politică. În 2003, m-a dezamăgit cu firea lui, cu atitudinea lui. Dacă nu aș fi făcut atåtea pentru el și nu aș fi crezut că pot să îl fac să devină un lider, nu m-aș fi supărat pe el. Doamne ferește să ajungă președinte!“. Din păcate, credibilitatea lui Gușă nu o depășește pe cea a lui Geoană, așa că destăinuirile sale au aceeași valoare cu cele ale Prostănacului: zero. Dacă dorea cu adevărat să dezvăluie ceva, Gușă trebuia să înceapă seria confesiunilor cu vizitele la Moscova făcute de candidatul Geoană. Numai că ordinul pentru aceste dezvăluiri nu a fost dat încă „omului liber Cozmin Gușă“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.