Obiectiv ambitios
Obiectivul privind reducerea inflatiei la 5% in acest an este ambitios, dar ramane in vigoare deocamdata, iar BNR va utiliza toate resursele necesare pentru a-l atinge, dupa ce anul trecut a depasit usor tinta propusa, a declarat viceguvernatorul bancii centrale, Cristian Popa, citat de Reuters. Intrebat daca Banca Nationala a Romaniei (BNR) intentioneaza sa modifice in acest an intervalul de variatie al inflatiei, de la 4-6%, dupa ce in 2005 variatia preturilor a depasit usor intervalul stabilit la 6,5-8,5%, Popa a afirmat: -In acest moment, nu. Este, bineinteles, o tinta foarte ambitioasa-.
Cercetare
Grupul german Infineon Technologies a inaugurat, ieri, la Bucuresti, un centru de cercetari in domeniul semiconductorilor si al elementelor de securitate ale cipurilor, potrivit unui comunicat al companiei. Centrul, care va avea, initial, un numar de aproximativ 60 de angajati, isi va concentra activitatea asupra semiconductorilor cu functii analogice si digitale in alimentarea cu energie, utilizati intr-o proportie din ce in ce mai mare in industria auto, dar si in aplicatiile industriale. Grupul va investi, in urmatorii trei ani, peste 10 milioane de euro in dezvoltarea filialei din Romania.
Investitie
Compania Kovostroj Doboina, cel mai important producator de tabla de otel galvanizata si de profile metalice pentru ferestre, si-a deschis recent o fabrica in Romania, in conditiile in care aceasta este a doua sa piata de desfacere, relateaza Slovak Spectator. El a precizat ca exporturile Kovostroj catre piata romaneasca reprezinta in momentul de fata 18% din vanzarile pe care compania le realizeaza in ansamblu in afara Slovaciei, fiind a doua ca marime dupa Cehia, care are o pondere de 25%. Kovostroj a investit pentru unitatea de productie din Romania 214.000 de euro, creand astfel zece noi locuri de munca.
Targuri
Participarea firmelor romanesti de mobila la targurile internationale organizate anul trecut a adus contracte in valoare de peste 72 milioane de euro, din care 17,5 milioane euro au reprezentat angajamentele asumate la Targul International IMM din Germania. La editia 2006 a targului, organizat intre 16-22 ianuarie la Koln, participa 11 firme romanesti, respectiv Alprom si Mobtap Alprom – Pitesti, Famos – Odorheiu Secuiesc, Juso&Grup – Bucuresti, Ludus Upholstery International, Silvarom, Serico si Tehnoforest din Bucuresti, Star Mobel – Satu Mare si Yang International – Bistrita-Nasaud.
Reprezentanta
Grupul danez Grundfos, unul dintre cei mai importanti producatori de pompe la nivel mondial, si-a deschis o reprezentanta de vanzari in Romania, preconizand pentru 2006 o cifra de afaceri de aproximativ 80 milioane de coroane daneze (10,7 milioane de euro). Potrivit unui comunicat al companiei, in urmatorii patru-cinci ani, aceasta vizeaza dublarea nivelului mentionat pentru cifra de afaceri.
Reuniune
Ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, se afla in perioada 19-22 ianuarie la Londra, unde va avea intalniri cu oficiali ai Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum presedintele si vicepresedintele BERD, respectiv Jean Lemierre si Fabrizio Saccomanni. -BERD este una dintre institutiile financiare internationale care au sustinut intens procesul de tranzitie al Romaniei la economia de piata prin acordarea de imprumuturi (de peste 3,5 miliarde euro – n.red.) care au ajutat la implementarea proiectelor necesare transformarilor economice si la intensificarea reformelor structurale-, a declarat Sebastian Vladescu. (D.B.)
Privatizare
Scenariul privatizarii Bancii Comerciale Romane s-ar putea repeta si in cazul vanzarii institutiei sarbe de credit Vojvodjanska, potrivit lui Mladjan Dinkic, ministrul finantelor. Vojvodjanska Banka se plaseaza printre primele cinci mari banci din Serbia, cu un capital de aproximativ 80 milioane de euro si active de circa 500 milioane de euro. Dinkic considera ca ofertele vor fi inaintate la sfarsitul lunii aprilie sau inceputul lunii mai si nu exclude disputarea unei finale intre doi ofertanti, ca in cazul BCR.
Panica
Un val de ordine de vanzare a condus, miercuri, la inchiderea bursei din Tokyo, panica fiind provocata de o investigatie care are loc la compania de Internet Livedoor. Bursa de valori din Tokyo a suspendat tranzactiile la ora locala 2:40 p.m. (05:40 GMT), cu 20 de minute inainte de termenul normal, dupa ce numarul tranzactiilor a pus in pericol capacitatea maxima a sistemului de computere, de 4,5 milioane de operatiuni zilnice.
Oferta
Boston Scientific (BS) si-a imbunatatit din nou oferta de preluare a companiei Guidant, la circa 27 miliarde de dolari, intensificand concurenta cu Johnson & Johnson (J&J) pentru producatorul de aparatura medicala. Conducerea Guidant a anuntat ca a primit o oferta de 80 dolari pe actiune din partea BS, superioara celei de 71 dolari pe actiune avansata de J&J. Propunerea facuta de BS este cu circa 12% mai mare decat cea facuta de J&J si vizeaza cota detinuta de Guidant pe piata implanturilor care regleaza ritmul cardiac, evaluata la aproximativ 10 miliarde de dolari.
Fuziune
Autoritatile poloneze au reactionat, ieri, la o scrisoare primita din partea Uniunii Europene privind o disputa referitoare la fuziunea dintre bancile UniCredito si HVB, respingand sugestiile ca ar servi interese private care incearca sa blocheze tranzactia. Comisia Europeana a trimis o scrisoare Ministerului polonez al Trezoreriei, solicitand explicatii in legatura cu opozitia guvernului fata de aceasta fuziune, care a fost aprobata anterior de executivul comunitar, precum si de toate statele implicate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















