Home Social Litoralul este -maturat- de controale

Litoralul este -maturat- de controale

DISTRIBUIŢI

Prezenta, destul de moderata, a turistilor pe litoralul Marii Negre in plin sezon estival i-a scos pe -plaja- pe reprezentantii Autoritatii Nationale de Control. Acestia le-au cerut agentilor economici furnizori de produse si servicii sa asigure conditii macar decente celor care isi petrec vacanta pe litoralul romanesc atat din punct de vedere al factorilor de mediu, al protectiei consumatorului, cat si asupra legalitatii in cadrul actelor comerciale. Numai Garda Financiara, institutie aflata in directa coordonare a Autoritatii Nationale de Control, a verificat intr-o saptamana 669 de agenti economici la care, pentru deficientele constatate, au fost aplicate 540 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 5.580 milioane de lei. De asemenea, au fost confiscate marfuri de peste 2.260 milioane de lei.

Cele mai frecvente abateri au fost inregistrate in ceea ce priveste tinerea incorecta sau lipsa evidentei tehnico-operative, lipsa autorizatiei de desfacere a bauturilor alcoolice, cafelei si tigarilor, lipsa caselor de marcaj. Numai pentru incalcarea prevederilor OUG nr. 28/1999 privind dotarea agentilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale au fost aplicate 247 de sanctiuni, in valoare de peste 1.870 milioane de lei, iar in sase cazuri a fost aplicata masura suspendarii activitatii pana la eliminarea cauzelor ce au determinat punerea sigiliului pe usa.

In ceea ce priveste activitatea desfasurata de Autoritatea Nationala de Protectie a Consumatorului, institutie aflata si ea sub directa coordonare a Autoritatii Nationale de Control, numai intr-o saptamana, din cele 192 de actiuni de control intreprinse ca urmare a sesizarilor si reclamatiilor primite, 123 s-au finalizat cu aplicarea de amenzi de aproximativ 500 milioane de lei. Dintre cele 192 de operatiuni de control, 80 au vizat domeniul alimentatiei publice, 81 – cazarea, patru – prestarile de servicii de agrement, 11 – bunurile alimentare si cinci – alte servicii. Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului au declansat la nivel national un control privind respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor electrocasnice si audio-video, amenzile pentru cei gasiti in neregula depasind un miliard de lei. Din totalul de 628 de agenti economici verificati, jumatate dintre acestia nu respectau prevederile legale. Pentru abaterile constatate, inspectorii ANPC au oprit temporar de la comercializare echipamente de joasa tensiune neconforme cu standardele in vigoare, in valoare 9,8 miliarde de lei. Printre principalele abateri constatate se numara lipsa marcajului de conformitate CS/CE, lipsa dosarului tehnic de securitate, lipsa certificatului de garantie, a producatorului si a tarii de origine.

In conformitate cu HG nr. 457/2003 privind asigurarea securitatii utilizatorilor de echipamente electrice de joasa tensiune, de la data intrarii in vigoare a hotararii – 8.06.2003 – si pana la data intrarii in vigoare a protocolului PECA, echipamentele electrice de joasa tensiune fabricate in Romania sau in Uniunea Europeana trebuie sa poarte marcajul CE la introducerea lor pe piata.

La randul sau, si Garda Nationala de Mediu a efectuat pe litoral, in ultimele doua saptamani, 52 de controale, care au vizat in special starea de salubrizare a plajei, lacurilor si statiunilor. Pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul protectiei mediului, in cadrul controalelor de specialitate efectuate au fost aplicate noua sanctiuni contraventionale, din care un avertisment si opt amenzi contraventionale, in valoare totala de 72,5 milioane de lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.