Ministrul culturii, liberalul Adrian Iorgulescu, a anuntat ieri ca negocierile cu avocatii regelui Mihai referitoare la retrocedarea domeniilor regale vor fi finalizate curand.
Potrivit acordul dintre cele doua parti, statul roman ar urma sa cumpere complexul Peles imediat dupa ce familia regala va reintra in posesia acestuia. In conditiile in care magistratii Curtii Constitutionale au respins vechiul proiect prin care suveranul trebuia sa primeasca direct o despagubire de 30 milioane de euro pentru Castelul Peles, Pelisor si alte bunuri confiscate de regimul comunist, actuala putere incearca sa ajunga la o alta formula de compromis in asa fel, incat obiectivele turistice sa ramana in administrarea statului si sa fie deschise circuitului public. Ministrul culturii a explicat ca intelegerea dintre cele doua parti prevede ca familia regala sa redobandeasca proprietatile respective in baza Legii nr. 10/2000, urmand ca apoi Castelul Peles si Pelisorul sa fie vandute statului roman la un pret mai mic decat valoarea la care sunt estimate. Iorgulescu sustine ca suma nu va depasi 30 milioane de euro, asa cum stipula initial proiectul declarat neconstitutional. Ministrul culturii a mai precizat ca reprezentantii exectivului poarta discutii similare si cu mostenitorii principesei Ileana in ceea ce priveste Castelul Bran. Curtea Constitutionala a respins acordul initial, motivand faptul ca regele nu poate primi 30 milioane de euro pentru niste bunuri care nu sunt in proprietatea sa.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















