Top
Google s-a plasat anul trecut pe prima pozitie in topul mondial al celor mai cunoscute marci, depasind castigatorul din 2004, compania Apple, pozitionata in 2005 pe locul secund. Pe a treia treapta a clasamentului s-a pozitionat Skype, furnizor de servicii Internet care permite utilizatorilor sa comunice gratis sau la preturi foarte reduse. Locurile urmatoare au fost adjudecate de lantul de cafenele Starbucks si producatorul de mobila Ikea.
De asemenea, in top 10 au mai fost incluse, in ordine, si Nokia, Yahoo, browserul Firefox, eBay si Sony.
Preluare
Toshiba a preluat divizia americana de energie electrica a companiei British Nuclear Fuels pentru aproximativ cinci miliarde de dolari, tranzactie care va permite grupului japonez sa se extinda in strainatate. Potrivit -Financial Times-, directorul executiv al British Nuclear Fuels, Mike Parker si presedintele companiei, Gordon Campbell, au decis sa vanda Westinghouse catre Toshiba. Printre companiile interesate de achizitionarea diviziei British Nuclear Fuels s-au mai numarat General Electric si Mitsubishi Heavy Industries.
Extindere
Yahoo isi va extinde activitatea de cercetare si in afara Statelor Unite ale Americii, deschizand doua astfel de centre in Spania si Chile. Grupul american, care si-a intensificat activitatile de cercetare in domeniul Internetului si al altor tehnologii conexe, va avea sase unitati de cercetare, patru dintre acestea functionand deja in SUA. Centrele din Spania si Chile, ce vor fi conduse de expertul in Internet Ricardo Baeza-Yates, vor desfasura activitati de cercetare in sectorul cautarii de informatii si in sectoare conexe.
Contract
IBM a anuntat recent ca Gap Inc., cel mai mare lant de magazine de imbracaminte din lume, a ales IBM ca furnizor de servicii pentru infrastructura sa de tehnologia informatiei. Contractul, semnat pe o perioada de 10 ani si estimat la 1,1 miliarde de dolari, va furniza companiei Gap Inc. servicii IT in ceea ce priveste mainframe-urile, serverele, retelele si produsele hardware si software pentru toate magazinele si sediile sale din America de Nord. IBM va furniza tehnologia si expertiza de integrare necesare pentru ca magazinele sa poata adopta o retea wireless de ultima generatie.
Furnizori
Ford Motor intentioneaza sa-si reduca in urmatorii ani numarul de furnizori de la 2.500 in prezent la circa 800. Reducerea se plaseaza peste nivelul estimat anterior de compania americana si care indica o scadere de 50%. Actiunea are rolul de a permite Ford sa-si diminueze costurile. Compania americana, situata pe a doua pozitie in topul producatorilor americani de autovehicule, a nominalizat deja 27 de furnizori cu care intentioneaza sa colaboreze mai intens in urmatorii ani. De asemenea, Ford doreste sa-si restructureze activitatile de pe piata nord-americana intr-un interval de patru ani.
Fuziuni
Uniunea Europeana are nevoie de mai multe fuziuni in sectorul bancar si de un grad mai ridicat de integrare financiara pentru a asigura eficienta si cresterea economica, considera Gertrude Tumpel-Gugerell, membru al consiliului de administratie al Bancii Centrale Europene. Potrivit lui Tumpel-Gugerell, integrarea financiara sporeste oportunitatile de afaceri si eficienta sectorului bancar, promovand in acelasi timp cresterea economica. -Barierele impuse de autoritatile de reglementare si standardele diferite pentru produsele si infrastructura bancara sunt principalele piedici in calea fuziunilor si preluarilor transfrontaliere-, a mai spus oficialul BCE.
Imprumut
Concernul turc Koc a imprumutat inca 1,8 miliarde dolari pentru a finanta achizitia a 51% din actiunile grupului petrolier Tupras. Anterior, Koc a mai imprumutat 2,5 miliarde de dolari pentru finantarea aceleiasi tranzactii.
In luna septembrie 2005, Koc si Royal Dutch Shell au convenit sa achizitioneze pachetul majoritar al Tupras pentru 4,14 miliarde de dolari.
Vanzarea Tupras a reprezentat un element central al programului de privatizare stabilit de Turcia in cadrul acordului incheiat cu Fondul Monetar International.
Profit
Procredit Bank Romania a incheiat anul 2005 cu un profit net de 1,75 milioane de euro, comparativ cu o pierdere de 0,75 milioane de euro in 2004.
Activele totale s-au majorat cu 88%, pana la 128,9 milioane de euro, la finele lunii decembrie 2005. Volumul depozitelor la termen plasate la ProCredit Bank Romania a fost cu 157% mai mare fata de decembrie 2004, ajungand la 55,38 milioane de euro. In 2005, banca si-a dezvoltat reteaua prin deschiderea a unui numar de sapte puncte de lucru, fiind prezenta in 17 locatii.
Obligatiuni
Operatorul aeroportuar britanic BAA intentioneaza sa lanseze emisiuni de obligatiuni denominate in lire sterline si euro pentru a finanta preluarea pachetului majoritar de actiuni al Budapest Airport. Potrivit unor oficiali ai bancilor care intermediaza tranzactia, BAA va lansa doua emisiuni in euro si una in lire sterline pentru refinantarea preluarii a 75% minus o actiune din titlurile Budapest Airport, pentru 1,26 miliarde de lire sterline (2,24 miliarde de dolari).
Corectii
Agitatia inregistrata la sfarsitul saptamanii trecute pe bursele americane, ca urmare a anunturilor legate de rezultatele slabe ale unor mari grupuri comerciale si a cresterii pretului petrolului, impulsionat de tensiunile geopolitice, a generat miscari similare si in Asia. Indicele Nikkei a consemnat, ieri, o scadere de 2,14%, ajungand aproape de cel mai scazut nivel din ultimele cinci saptamani. Totodata, indicele TOPIX s-a redus cu 2,25%, la 1.587,9 puncte. O scadere importanta a cotatiilor a fost inregistrata de companii ale caror actiuni s-au depreciat si pe bursele americane.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















