Cinci ani fara Anton Uncu

-Oricat ar bate istoria, oricat de adanc intunericul, raman undeva samburi de lumina pe care atunci cand vine vremea ii semanam in altii pana se face ziua.-

30 iulie 1998. Prima pagina a ziarului -Curentul- publica fotografia redactorului sau sef in chenar negru.

Anton Uncu s-a nascut la Bucuresti la 15 noiembrie 1938. A absolvit Academia Superioara de Marina si Facultatea de Filologie, a fost timp de 28 de ani gazetar, a fost redactor-sef la -Romania libera- si -Magazin-, apoi, la 22 ianuarie 1989, a fost arestat (impreuna cu Mihai Creanga, Petre Mihai Bacanu, Stefan Chivoiu si Stefan Niculescu Maier pentru ziarul clandestin -Romania-). Newseum, muzeul american al presei, primise, cu numai o saptamana inaintea arestarii lui, presa artizanala la care fusese tiparit ziarul. In 1997 devenea primul redactor-sef al noii serii a cotidianului -Curentul-, punandu-si priceperea si pasiunea in slujba crearii unui ziar serios, de analiza, de corecta si decenta investigare a societatii in care traim. Omniprezent, atent, lucid, dar si patimas, isi spunea parerile direct, transant, fara a incerca insa sa le impuna interlocutorului. Era vesel si taios, era apropiat si abrupt. Stilul oglindea omul. Analizele sale vadeau precizia si finetea actului chirurgical, fara a pierde insa nimic din dimensiunea umanului. Multe dintre ele isi pastreaza actualitatea si, probabil, vor fi valabile inca multa vreme de acum incolo. Cu trei saptamani inainte de disparitie conchidea intr-unul din editorialele sale: -Nu cautati dalmatienii numai in dosarele fostei Securitati, ci mai ales in actele de guvernare care s-au produs dupa 1989. Daca albim toate dosarele dinainte, vor ramane dalmatienii de dupa, mai rai si mai periculosi decat ceilalti, pentru ca au mintit si au furat in numele libertatii, al democratiei, pentru ca au incurajat in mod interesat o morala distructiva a imbogatirii bazate pe noroc sau lipsa de scrupule, intr-o tara care avea nevoie de munca disperata ca de aer, care avea nevoie sa faca, inainte de a imparti. (…) In starea de confuzie in care ne aflam, nu-i destul sa eliminam din conducerea tarii pe cei care au gresit inainte, daca nu avem taria sa-i sanctionam pe cei de dupa. Altfel, raii de astazi se vor considera absolviti si vor arata mereu cu degetul in urma.-

Au trecut de atunci cinci ani si editorialul semnat de Anton Uncu ar putea fi publicat fara teama de a fi considerat anacronic. S-ar adauga poate, astazi, daca ar mai putea scrie, amaraciunea pe care o deslusim in unele dintre cugetarile sale cu caracter de generalitate.

-Cei care au trecut raul cu banut in palma si lumanare la capatai sunt micsorati si uratiti. Cu cat incearca sa se ridice bicisnicul uzufructuar de ocazie, fara har si fara valoare, la inaltimea unei mosteniri straine lui, cu atat micsoreaza si urateste mostenirea delapidata.-

Daca ar trebui sa-l caracterizam in numai doua cuvinte, cred ca sintagma cea mai potrivita ar fi -un om viu-. Era, inainte de toate, un om viu cu tot ceea ce presupune trairea ardenta pentru sine si pentru ceilalti.

Maine, la ora 10.30, la Cimitirul Belu, va avea loc comemorarea celor cinci ani trecuti de la plecarea sa intr-o alta lume.