
Vicepreședintele CJ Brăila, Florin Mija, va fi verificat de Parchet, după ce Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat existența unui conflict de interese de natură penală, pentru că acesta a semnat, în timpul mandatului, documente de încheiere a trei contracte de furnizare cu două societăți.
Agenția Națională de Integritate (ANI) arată, într-un comunicat de joi, că a constatat existența conflictului de interese de natură penală în cazul vicepreședintele Consiliului Județean Brăila, Florin Mija, întrucât acesta, în perioada exercitării mandatului, a semnat, în calitate de președinte desemnat al Comisiei de evaluare și al Comisiei de recepție, documente aferente încheierii și derulării a trei contracte de furnizare încheiate de CJ Brăila cu două societăți comerciale, prin care s-au realizat, direct, foloase materiale pentru o altă persoană cu care acesta s-a aflat atât în raporturi comerciale, cât și în raporturi de muncă în ultimii cinci ani.
"Valoarea celor trei contracte încheiate între CJ Brăila și societățile comerciale cu care Mija Florin s-a aflat în raporturi comerciale și de muncă în ultimii cinci ani este de 8.896.715 lei (aprox. 2.000.000 euro)", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, vicepreședintele CJ Brăila a încălcat astfel dispozițiile Codului Penal potrivit cărora "fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act […] prin care s-a realizat, direct […] un folos […] pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani […] se pedepsește cu închisoare de la șase luni la cinci ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă".
În acest context, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
ANI precizează că Florin Mija este vicepreședinte al CJ Brăila din 3 iunie 2008, iar prin dispoziția președintelui instituției, începând cu 6 august 2010, a fost desemnat și membru titular în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Brăila.
În 2013, CJ Brăila a încheiat, prin licitație publică deschisă, două contracte cu SC Rafi International General Commerce SRL și unul cu SC Sterisystem SRL (societăți la care Mija a deținut calitatea de angajat sau asociat), precum și un act adițional având ca obiect furnizarea de aparatură medicală de specialitate și de laborator pentru modernizarea Spitalului Județean Brăila, precum și montarea, instalarea și punerea acesteia în funcțiune.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Atât pe parcursul derulării procedurilor de licitație publică aferente încheierii contractelor, cât și pe parcursul derulării contractelor de furnizare, Mija Florin a semnat, în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a ofertelor, documentele emise de autoritatea contractantă CJ Brăila și raportul procedurii, iar, în calitate de președinte al Comisiei de recepție, a semnat procesele-verbale de recepție și acceptare definitivă și procesele-verbale de recepție cantitativă", se mai arată în comunicat.
ANI precizează că vicepreședintele CJ Brăila a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, însă nu a depus încă la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Agenția amintește că, potrivit legii, persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului, iar dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















