
Cocoțată la putere exact cum ar spune un șmecheraș de mahala, adică „prin iuțeală de mână și nebăgarea de seamă” a electoratului, alianța USL-istă nu pierde nici o ocazie de a ne convinge că funcționează după elitistul principiu „a tunat și i-a adunat”. În plus, ne mai demonstrează, la fel de clar că, întradevăr, „mama proștilor este veșnic gravidă”. Dar și că, la scurt timp după ce l-a avortat, în chinuri, pe odiosul Daniel Barbu, ea se află din nou în „durerile facerii” și este pe cale să ne pricopsească cu altă belea de politruc, pe care să o cocoațe fălos, direct în vârful culturii românești. Complexat, probabil, de aplombul academic și înalta statură intelectuală a primarului „Care este”, așadar al subtilului erudit Marean Vanghelie, liderul liberal Crin Antonescu s-a dat și el peste cap până și l-a găsit pe Gigel ?ê?£tirbu, pe care ni l-a livrat pe post de ministru „Care este”.
„Care pe care, că care-i mai sus”
Poate că, fără să-i fi trecut prin minte cacofonica poezioară „Care pe care, că care-i mai sus”, turuită cândva de ștrengarii de altă dată atunci când jucau „lapte gros” Crin Antonescu ni l-a prezentat, elogios, pe noul ministru „care este”: „Cel desemnat pentru Ministerul Culturii este colegul nostru, domnul deputat ?ê?£tirbu”. Un domn „care este” la al doilea mandat parlamentar, „care este” și președinte al Comisiei de cultură, artă și mass-media din Camera Deputaților, dar „care a fost ” și secretar de stat în acest minister, pe vremea Guvernului Tăriceanu. Așadar, unul dintre tinerii liberali, „care” au confirmat pe toate planurile dar și „în care” liberalii au deplină încredere. Bineînțeles că, prezentat astfel, acest ministru „care” a făcut tot posibilul să nu-și dezamăgească șeful de partid. Vineri, întrebat de ziariști ce părere are despre eventuala numire a lui Gigel ?ê?£tirbu în fruntea Ministerului Culturii, în fotoliul ocupat cândva, de câteva mari personalități ale culturii românești, filosoful Andrei Pleșu a spus că nu știe cine este Gigel ?ê?£tirbu: „Nu am auzit niciodată de domnul ăsta, ori la Cultura îmi imaginez că ar trebui să apară, totuși și personaje care au un anumit curriculum în domeniu”. După care a revenit curios: „Cum îl cheamă?”. Iar după ce jurnaliștii i-au spus că numele acestuia este Gigel – Sorinel ?ê?£tirbu, Pleșu a replicat: „După mine, Gigel e foarte potrivit pentru o funcție care cere anvergură europeană. La noi e plin de Gigei în toate posturile și în toate instituțiile. Un Gigel în plus nu mai contează.”
Gigel dacă nu-i fudul, nu este ?ê?£tirbu destul
Întrebat de ziariști ce părere are despre „elogiul” adus de Andrei Pleșu, Gigel s-a umflat în pene și a replicat fudul: „Dacă ați văzut CV-ul (…) de ani de zile lucrez în domeniu, am fost secretar în stat în minister, am fost președintele comisiei comune din Parlament pentru UNESCO, dețin președinția Comisiei de cultură, nu trebuie să fiu deținătorul a cel puțin două premii Nobel ca să fiu ministru al culturii.(…) Sunt extraordinar de mândru de numele meu și mulțumesc părinților de numele care mi l-au dat.” Bineînțeles că nu are nevoie de „două premii Nobel”. Totuși, nu i-ar fi stricat să răsfoiască… ei bine, nu „nește almanahe” cum pretindea eruditul Vanghelie, ci doar un manual de gramatică de clasa a IV-a. De acolo ar fi aflat că exprimarea corectă în limba română este „numele pe care mi l-au dat”. Ei bine, asta este! ?ê?£i acesta este omul care s-ar putea cocoța în fotoliul ocupat, cândva, de Titu Maiorescu ori Spiru Haret.
Totuși, cine este acest Gigel ?ê?£tirbu? În CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaților, Gigel Știrbu a menționat, printre altele, că a absolvit Facultatea de Teologie din Craiova în anul 1998. Dar și că, în perioada 1995-2001 a fost preot la Parohia Roșieni. Probabil că este un popă „răspopit” din moment ce tot de acolo aflăm că, după ce a schimbat sutana cu mult mai lejera haină de politician, tot el a fost, între 2005-2007, subprefect la Prefectura Olt. Apoi, a ajuns parlamentar. Iar ultima lui inițiativă legislativă a fost un proiect de lege care, odată acceptat, ar fi urmat să legifereze „plagiatul accidental”. Dar asta nu este chiar tot. La un moment dat de procurorii care l-au bănuit că ar fi fost implicat și în niște afaceri „deocheate” cu alcool. Dar asta a fost odată. Acceptarea lui Gigel ?ê?£tirbu în fruntea Ministerului Culturii este, acum, la mâna lui Victor Ponta, liderului social-democraților. Un lider care, chiar dacă acum este Premier, nu o fi uitat, că, la un moment dat „popa ?ê?£tirbu” a declarat că „PSD e o curva, dar nu o iau din dragoste ci din interes.”
Aleluia, sfinția ta, răspopitule.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















