Home Economic-Financiar -Interesul nostru este sa ne marim cota de capital la BCR-

-Interesul nostru este sa ne marim cota de capital la BCR-

DISTRIBUIŢI

Dupa ce a fost desemnata, in decembrie 2005, castigatoarea licitatiei pentru pachetul majoritar, Erste Bank intentioneaza sa-si majoreze cota de participatie la Banca Comerciala Romana (BCR). -Logic, tinand cont ca BCR reprezinta o parte importanta a grupului si luand in considerare si succesul scontat, interesul nostru este sa ne marim cota de capital la BCR-, a declarat, ieri, in cadrul primei conferinte de presa organizate de Erste Bank, presedintele Andreas Treichl.

Presedintele Erste Bank a precizat ca BCR este si va ramane o banca romaneasca, numele BCR fiind pastrat ca brand pe piata pentru ca este foarte cunoscut si de succes. -BCR nu va deveni o sucursala a Erste Bank, ci are doar avantajul de a face parte din unul dintre cele mai mari grupuri bancare-, a declarat Andreas Treichl.

Danila ramane

In urmatoarele 12 luni, Erste nu intentioneaza sa intervina in managementul bancii. -Pana la finalizarea preluarii, va avea loc un schimb de experienta pe partea de management. Nu vom impiedica managementul actual al BCR sa aiba grija de clientii bancii in continuare si nici nu vor fi intrerupte relatiile BCR cu clientii sai in lunile urmatoare-, a specificat presedintele Erste Bank. Nicolae Danila va fi mentinut in pozitia de CEO al BCR. -Tinand cont ca aceasta este o pozitie foarte expusa, in acest sens vom lua o decizie pe termen lung-, a adaugat Treichl. Danila este presedinte al Consiliului de Administratie al BCR incepand din februarie 2000.

Preluarea – finalizata in luna mai

Tranzactia prin care Erste Bank va prelua 62% din actiunile BCR va fi finalizata in al doilea trimestru al acestui an, presedintele Erste Bank estimand cel mai probabil prima jumatate a lunii mai. Imediat dupa finalizarea achizitiei, o echipa speciala va declansa procesul de transformare, care va dura intre 12 si 18 luni. Programul de restructurare va cuprinde aproximativ 25 de proiecte, vizand toate aspectele afacerii. In ceea ce priveste eventualele disponibilizari, Andreas Treichl a precizat ca deocamdata nu s-a hotarat decat reducerea ca suprafata a filialelor. -Nu pot spune ca toti oamenii vor ramane, insa orice angajat calificat si caruia ii place munca pe care o deruleaza nu trebuie sa isi faca griji-, a declarat presedintele Erste. Andreas Treichl apreciaza ca BCR va fi un membru foarte important, aducand, in urmatoarea perioada, o schimbare a tintelor de profit. Astfel, in urma achizitiei, in intervalul 2005-2009, profitul net al grupului va creste la cel putin 20% pe an, urmand ca, din 2009, grupul general sa aiba o rentabilitate de peste 20% pe an.

Listarea mai are de asteptat

Potrivit contractului de privatizare, actiunile BCR vor fi tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in cel mult trei ani de la preluare, prin listare directa sau oferta publica, in conditiile in care participatia Erste Bank nu va trebui sa scada sub pragul de 50% plus o actiune din capitalul social.

Presedintele Erste a declarat: -In ceea ce priveste listarea la cota BVB, sunt multe lucruri de avut in vedere. In primul rand, sunt deja la Bursa doua banci foarte atractive: Banca Transilvania si BRD. Este un loc interesant, unde se pot cota titlurile bancii, ne place, dar trebuie sa ne gandim si la structura Bursei. Daca 60-70% din Bursa ar fi reprezentata de emitentii sectorului bancar, in momentul in care o banca sau chiar intregul sistem bancar ar avea probleme, atunci si Bursa ar fi in declin. Trebuie ca toate domeniile economice sa fie reprezentate la Bursa-. Pe de alta parte, Treichl considera ca piata romaneasca de capital nu este, inca, foarte dezvoltata: -BVB nu este o piata foarte mare. In general, bursele mici sunt si volatile. Tranzactionandu-se volume mici, preturile pot sa creasca sau sa scada rapid. Credem ca pe parcurs Bursa va creste, iar Erste Bank va urmari evolutia lucrurilor in urmatorii ani-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.