Finalul de saptamana a adus la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) o sedinta linistita de tranzactionare. Valoarea totala a schimburilor perfectate, ieri, la Bursa s-a ridicat la 12,5 milioane de euro (45,10 milioane RON), la un volum de 78,32 milioane de actiuni. Indicele BET, care masoara evolutia celor mai lichide companii de la cota Bursei, a urcat cu 0,70%, indicele BET-Compozit – cu 0,53%, in vreme ce titlurile Societatilor de Investitii Financiare (SIF) au inregistrat o depreciere nesemnificativa, de 0,07%. Cel mai tranzactionat emitent a fost Biofarm (BIO), cu un rulaj de 6,31 milioane RON. Ultimul pret al saptamanii pentru titlurile BIO a fost de 0,6350 RON/actiune, in crestere cu 0,79% fata de sesiunea precedenta. Pe locul secund in topul BVB s-a impus SNP Petrom, cu sase milioane RON. Cursul titlurilor SNP s-a depreciat, ieri, cu 0,79%, pana la 0,63 RON/actiune. Celalalt reprezentant al sectorului petrolier, Rompetrol Rafinare Constanta (RRC), a cumulat 4,53 milioane RON. Titlurile RRC au inregistrat o crestere cu 2,50%, cotatia stabilindu-se la 0,1230 RON/actiune. Cei doi emitenti reprezentativi ai sectorului bancar au avut o evolutie buna, titlurile Bancii Transilvania (TLV) urcand cu 0,68%, pana la cursul de 1,48 RON/actiune, iar titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) ajungand la pragul de 18 RON/actiune (+1,12%). In sectorul financiar, SIF 2 a fost cel mai tranzactionat emitent, cu 4,82 milioane RON, fiind totodata unul dintre cele doua SIF-uri afectate de corectiile negative. Ultimul pret pentru SIF 2 a fost de 2,65 RON/actiune (-0,38%). Si SIF 5 Oltenia a incheiat saptamana -pe rosu-, la 2,99 RON/actiune (-0,33%). SIF 3 si SIF 4 au ramas la cursul sedintei anterioare, iar titlurile SIF 1 Banat-Crisana s-au apreciat cu 0,38%, pana la 2,66 RON/actiune.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















