Etapa de Golden League desfasurata la Zurich a adus doua succese deosebite pentru atletismul romanesc, mai ales ca reuniunea a reprezentat o ultima repetitie cu public inaintea Mondialelor de la Paris. In proba de 3.000 de metri, Gabriela Szabo a facut o cursa excelenta si a trecut prima linia de sosire, oprind acele cronometrului dupa 8:33,95. Romanca a avut un finis impresionat, terminand cu aproape patru secunde mai devreme decat sportiva sosita pe locul secund, irlandeza Sonia O*Sullivan (8:37,55). Timpul realizat de Szabo reprezinta cea mai buna performanta a sezonului. O comportare peste asteptari a avut si Marian Oprea, care a terminat invingator la triplusalt, cea mai buna saritura a sa masurand 17,24 metri. Alaturi de el, pe podium au mai urcat D. Valiukevici (Belarus -17,18m) si K. Bell (SUA – 17,11m). O revenire de forma a aratat in concursul elvetian si Ionela Tarlea, clasata pe locul secund (54,60) in proba de 400 metri garduri, in timp ce Adelaina Gavrila, cu o saritura de 14,11 metri, a terminat abia pe locul sapte intrecerea de triplusalt rezervata fetelor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















