Home Economic-Financiar Avem al patrulea avans anual al producției industriale din UE

Avem al patrulea avans anual al producției industriale din UE

DISTRIBUIŢI

România a avut în noiembrie al patrulea ritm de creștere a producției industriale din Uniunea Europeană (UE), de 3,3%, față de aceeași lună din 2010, în timp ce pe ansamblul blocului comunitar a fost înregistrat un declin de 0,2% al acestui indicator, a anunțat ieri Eurostat. În zona euro, producția industrială a scăzut în noiembrie cu 0,3%. Cele mai mari creșteri au fost consemnate față de noiembrie 2010 în Polonia (9,9%), Letonia (9,5%) și Cehia (5,4%), iar cele mai importante scăderi în Grecia, de 8,2%, Spania (-7%) și Irlanda (-4,4).
Față de luna precedentă, producția industrială din România a crescut cu 0,3% în noiembrie, în contextul în care pe ansamblul UE s-a înregistrat un declin de 0,1%. În zona euro, scăderea a fost tot de 0,1%.
Cele mai importante creșteri în ritm lunar au avut loc în noiembrie în Cehia (2,7%) și Polonia (1,6%), în timp ce declinuri majore au fost înregistrate în Irlanda (-9,4%), Suedia (-3%) și Slovacia (-2,4%).

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.