
Fostul star al fotbalului mondial, Rivaldo, se încăpățânează să nu se retragă din sport, în ciuda faptului că în luna aprilie va împlini 40 de ani. Brazilianul a semnat, în acest weekend, un contract cu echipa Kabuscorp Sport Clube do Palanca, din prima ligă angoleză, unde va petrece un sezon. Rivaldo și-a găsit, astfel, un nou angajament după ce în luna decembrie și-a reziliat contractul cu Sao Paulo. Unul dintre motivele pentru care jucătorul a ales să joace aici este că în Angola se folosește limba portugheză, astfel că nu va avea probleme prea mari de comunicare. De-a lungul carierei, Rivaldo a trecut pe la cluburi ca FC Barcelona, AC Milan și Olympiacos.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















