Timofte. Radu Timofte. Numele se rostogoleste greoi, ca o cutie de conserve legata de sireturile unui spion albanez. Fara a se putea dumiri cum de a fost numit mai mare peste SRI, acest agent -0215- al serviciilor secrete romanesti a infiintat, impreuna cu generalii Vasile Iancu (prim-adjunct al directorului SRI), Ionel Marin, Dumitru Ion Zamfir si Ion -Gioni- Popescu, -Solidaritatea Patrie si Onoare-, o organizatie nonguvernamentala cu un -patrimoniu initial- de 1.343.500.000 lei, avand ca scop sprijinirea generalilor si coloneilor pensionari din SRI si fosta Securitate-.
Si, uite asa, ca de la un microfon la altul, vechii securisti, avandu-l in frunte chiar pe generalul Iulian Vlad, utimul sef al Securitatii, au fost dusi cu autocarul la o intalnire de taina pentru a fi anuntati ca, gata, revolutia, in sfarsit, a invins, iar viata lor va fi mai usoara.
La vremuri noi, interceptari noi!
Si, uite asa, noi, ceilalti, cei situati de cealalta parte a microfoanelor, am prins a intelege ca numai rascoala se face de pe o zi pe alta, in timp ce revolutia se face cu valizele pregatite si cu conturile aliniate la start.
Acum, se intelege, Radu Timofte este un om bun. Un SRI-st bun, mai precis, pentru ca -om- nu ne simtim inca pregatiti sa-l numim. De bun ce e, lui Radu i se lasa cu bruiaje reci in microfoane si cu note informative pe la subtiori la gandul ca un fost tovaras de munca, un ilustru inaintas mai precis, e nevoit sa-si duca traiul cu o pensie de doar cinci milioane de lei pe luna. Nici macar echivalentul unui microfon mai acatarii. Nici macar dublul salariului unui amarat de profesor.
In acest fel, oare unde va ajunge tara asta? Chiar nu mai are nimeni pic de respect pentru munca? Chiar sa-i lasam pe acesti oameni care pret de o viata au batut din greu, au turnat pe rupte si au inchis mai multe persoane decat va reusi Romania sa incheie capitole de aderare, sa traiasca dintr-o pensie doar de cateva ori mai mare decat aceea a unui fost detinut politic?
Ei bine, nu! Trebuia aratat tuturor ca Romania mai are un viitor de ascultat. Mai are note informative de facut. Mai are telefoane de interceptat. Intr-un cuvant, trebuia aratat ca in Romania trecutul isi construieste un viitor!
Si, uite asa, pornira batranii – fosti colonei ai Securitatii, duiosi, modesti si bine instruiti – sa bata Colegiul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Sa bata la usile colegiului, vrem sa spunem. Acum, sa nu fim gresit intelesi: nu ca ne-am indoi de capacitatea mai varstnicilor securisti de a bate mar intregul consiliu. Suntem ferm convinsi ca domniile lor au studiat temeinic bataia si au calificative laudabile atat la probele practice, cat si la cele teoretice. Doar ca, de aceasta data, s-au rezumat la atat: mai intai sa bata la usa si apoi sa vorbeasca.
Aici PSD, bratele sus!
Sa vorbeasca despre ce? Despre nimic altceva decat despre cum au fost dansii de patrioti si Securitatea de buna. Despre cum ea, Securitatea, a fost -o arma de lux- a Romaniei. Ca un fel de Ana Pauker cu toale de oras, scolita sa danseze din buric pe mesele de la Moscova. Sa vorbeasca despre cum sunt ei nevoiti sa traiasca dintr-o pensie care l-ar face pe orice locuitor al satelor sa se creada un J.R. Ewing in miniatura. Sa vorbeasca despre cum unii dintre fostii lor colegi au functii inalte in stat sau fac afaceri profitabile. Sa vorbeasca despre cum fostii prim-secretari erau -creierul-, iar ei, Securitatea, doar -bratul inarmat-. Si, mai ales, sa vorbeasca despre cum n-au vrut ei sa intre nici in politica si nici in afaceri. Sau, altfel spus, despre cum sunt ei -saraci, dar cinstiti-.
Dar daca sunt atat de saraci si cinstiti, atunci ce au cu fostii prim-secretari? Moment in care, gandindu-ne la cinstitul Ion Iliescu, saracul, ne dam seama ca, asa cum exista securisti si securisti, exista si fosti prim-secretari si fosti prim-secretari si, mai ales, pesedisti si pesedisti.
Iar atunci cand intre cei din urma e rost de ceva bataie, -bratul inarmat- va fi intotdeauna gata sa serveasca. Cel putin una din tabere.
Pe scurt
O carte cu miros de usturoi
Ei, da, exact asta ne mai lipsea: ca Dan Matei Agathon, proaspatul secretar general al PSD, sa se apuce de scris. Si nu orice, ci -o carte, un roman de aventuri-. Dumnezeule, o carte intreaga! Mai mult: o carte intreaga scrisa de Dan Matei Agathon! Si noi care incepuseram sa credem ca in Romania mai rau de atat nu se poate!
Despre ce va fi cartea? Ei, bine, chiar despre -Dracula Land-, proiectul parastasurilor turistice.
-Am constatat ca este o industrie Dracula in toata lumea care aduce cateva sute de milioane de dolari, daca nu si mai bine. La noi, nimeni nu vrea sa vorbeasca nimic despre Dracula. Si atunci am zis: avem un produs, o marfa, il ambalez, ii pun o fundita rosie si il vand-, zice cel care, daca viata se va dovedi atat de aspra cu noi, se va numi, peste o vreme, -autor-.
O singura intrebare ramane: si cine cumpara? Cartea, ca proiectul, ne-am lamurit: nimeni. Absolut nimeni.
Adrian, premieru* minune
Masura profesionalismului premierului Nastase a fost probata inca o data – si chiar ca nu mai era nevoie! – cu ocazia vizitei acestuia in Ungaria. Vizita care va ramane in amintirea tuturor ca fiind cea mai mare realizare vanatoreasca a social-democratiei romanesti: prinderea unui peste in timpul unei partide de vanatoare.
Cum premierul nu isi poate explica nici pana la aceasta ora cum de pestele cu pricina a sarit -de bunavoie- in barca in care Adrian Nastase se afla alaturi de omologul sau Peter Medgyessy, ne oferim noi sa-i dam explicatia. Pestele cu pricina era un peste pur autohton, prea mare pentru a fi trimis de catre Radu Timofte in fata CNSAS. Iar faptul ca a sarit -de bunavoie- in barca se datoreaza doar faptului ca distinsul peste a fost amenintat de catre Ionel Blanculescu cu un control la icre.
Pana una, alta, asteptam cu interes sa vedem cum va scoate Adrian Nastase navodul in cazul acuzatiilor de braconaj ce i se aduc. Vorba aceea: pestele de la cap se-mpute, iar pesedistul de la urs.
410 calculatoare pentru 140 senatori:
O MASURA RECOMANDATA DE NICU
Era ziua de 14 ianuarie 2002. O zi ca oricare alta. Nici frigul din calorifere si nici cel de afara nu prevesteau ca presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, se trezise cu chef de cumparaturi. Asa, ca sa mai treaca iarna. Nici nu tresaltase mercurul termometrelor cand, 10,715 miliarde, s-au transformat in 60 de copiatoare de mica capacitate, un copiator color si un echipament de multiplicare multifunctional. Senatorii puteau acum copia orice. Numai ca nu aveau de la cine. Asa ca acelasi presedinte al Senatului a facut si un modest abonament la Internet: aproape 12.000 de dolari.
De la o copie la alta, timpul a trecut pe nesimtite: era de acum martie 2002. Nu era frig. Doar plictiseala. Asa ca Nicolae Vacaroiu a mai cumparat inca 80 bucati copiatoare de mica capacitate. Nu de alta, dar la copiatoare incepuse deja sa se priceapa. Apoi, dupa doar cateva zile, a venit randul unui -echipament digital de multiplicare de mare capacitate-, echipament ce fusese luat si in ianuarie. Vedeti dumneavoastra, de aia e Nicolae Vacaroiu presedinte al Senatului: pentru ca stie ca un copiator de rezerva nu strica niciodata.
E adevarat ca, intre atatea copiatoare, in toamna anului 2001 inima mai-marelui peste senatori s-a deschis si pentru 85 de calculatoare. Dar ce mai inseamna 85 de calculatoare in plin avant tehnologic? Dupa un an, au mai sosit alte 152 de calculatoare. Numai ca tehnica evolueaza, iar Nicolae Vacaroiu a vrut sa dovedeasca ca este mai sprinten decat ea: la inceputul lui 2003 a scos bani pentru laptopuri. Lupta inaltului spirit cu tehnologia nu se opreste insa aici: in prezent, Senatul cauta un distribuitor pentru alte 173 de calculatoare si echipamente informatice.
Unde vor ajunge acestea nu se stie. Cum nu se stie nici cine le va folosi. Dar nu asta conteaza. Ceea ce conteaza este ca omul, PSD-istul, liderul va iesi intotdeauna invingator in lupta sa neostoita cu banii contribuabililor.
Povesti de adormit electoratul:
Baronasul cel viteaz si ghiulurile de aur
Ei, dragi votanti. Se spune ca a fost odata ca niciodata un mare dor de curatenie in PSD. Atat de mare, incat fiecare a cautat grabnic sa curete tot ce a gasit: de la fonduri UE la cisterne cu carburanti, de la societati de stat la hoteluri, de la conturi in banci la hectare de padure. Si astfel, asa o curatenie mare se facu, incat intreaga tara ramase lucie. Atat de lucie, incat nici macar ghiulurile si bratarile de aur de la mainile lor nu o puteau concura in stralucire. Si pentru ca asa o isprava trebuia sa poarte un nume, o denumira, modest, -Romania curata-.
Numai ca, vedeti dragi votanti, pesedistii nostri erau oameni harnici, nu gluma, obisnuiti sa curete intr-o singura luna mai mult decat visasera in patru ani de opozitie. Atat de harnici, incat isi spuneau, cu fala, baroni. Si cand bagara de seama baronii nostri ca tara este lucie, iar pofta lor de curatenie inca neostoita, se decisera sa se curete intre ei, doar-doar le-o mai ramane ceva treaba de facut.
Si iaca asa se face ca, intr-o buna zi, cinci baroni trecura pe lista de curatenie. Numai ca, obisnuiti cu munca, fie ea de partid sau de taina, cei cinci prinsera a da zvon in tara ca nu doar ei se dovedisera a fi harnici si strangatori, ci ca mai erau si altii, cu scaune mai capitonate si buzunare mai adanci. Motiv pentru care li s-a promis ca sunt asteptati din nou la treaba, iar noi incalecam pe-o sa pana data viitoare, cand va vom istorisi o alta minunata poveste: -Vanatorul cel vieaz si Bunicuta Rosie-.
Secera si chiolhanul
Acesti comunisti suparati si minciunile lor sunatoare
Ion Iliescu sufera. Sufera din plin. Zambetul sau sagalnic abia de se mai zareste atunci cand sta intors cu spatele. China i-a trezit amintiri dulci: ce aer, ce maniere, ce steaguri frumoase!
-O ducem mai rau ca inainte de 1989-, isi varsa el amarul, cu putin timp in urma, in fata unui jurnalist de le -Il Messaggero-. O declaratie plina de naduf, care ne-a pus, inca de atunci, pe ganduri. Sa sufere seful statului de o dedublare de personalitate? Sa fie vorba de schizofrenie? Altfel cum se face ca omul Ion Iliescu se plange de regimul Ion Iliescu?
Sau poate ca nu se plange de regimul politic, ci de regimul alimentar? In fata aceluiasi jurnalist, Ion Iliescu explica si de ce era mai bine pe timpul lui Ceausescu: -Datorita unei mai mari protectii sociale, facturile reprezentau 15% din costurile unei familii. Acum au crescut la 70%-.
Prin urmare, nu putem decat sa presupunem ca Ion Iliescu este nemultumit de Adrian Nastase. Care, in mod logic, trebuie sa fie mai rau decat Ceausescu. Acum, daca Iliescu este convins ca Nastase este mai rau decat Ceausescu, de ce l-a impuscat numai pe cel din urma?
Da, chiar nu intelegem nimic. Important insa este ca Adrian Nastase a inteles. Si, lansand -o noua ofensiva politica-, a ingurgitat intregul PSM. Asa s-au nascut -110 ani de social-democratie-: cu un ulcer grotesc, datorat digerarii a 50 de ani de comunism. -Perioada comunista o digeram cu totii-, zice Adrian Nastase. Da, spunem noi, numai ca nu stii niciodata ce este cu comunistii astia si se poate sa te digere ei pe tine.
-In Romania din perioada nazista, evreii si comunistii erau tratati la fel. Tatal meu a fost militant comunist si a fost trimis in lagar. A murit la 44 de ani, la mai putin de un an dupa ce s-a intors-, istoriseste Iliescu. Ne induiosam si deducem ca, de fapt, comunistii sunt buni.
-Faptul ca un fost ofiter de Securitate era bun cand era la PD, dar e rau cand vine la PSD, e o forma aberanta, maniheica, stupida de analiza. Nu mai trebuie sa avem complexe-, spune, la randul sau, Adrian Nastase. De unde deducem ca si securistii sunt buni.
Intr-o lume atat de buna, noi avem, totusi, un stomac sensibil. Si, pur si simplu, nu mai putem digera.
PSD-istii ies la facut strada
-Sa nu mai permitem unora dintre colegi sa se ascunda in WC-uri ca sa transmita unele informatii unor ziaristi pentru a-si asigura protectie mediatica-, si-a imboldit Adrian Nastase colegii de partid, fara a face insa nici o aluzie la modul in care se inspira Dan Matei Agathon, cel uns sa pastoreasca relatiile cu presa. -Avem nevoie de intelectuali!-, a mai spus acelasi Nastase. De data aceasta insa, fara a face nici o aluzie la Octav Cozmanca.
Numai ca, vedeti dumneavoastra, in timp ce WC-urile au ramas la fel de pline de pesedisti, intelectualii nu si nu: nu au nici o nevoie de PSD. -Poate le miroase ceva, poate n-o fi destul de curat-, si-au spus atunci genialii strategi, uitandu-se dupa ceva hartie. Hartie pe care, in lipsa de altceva, au purces a asterne proiectul -Renovarea fatadelor imobilelor-, parte integranta a programului -Romania curata-. Si uite asa, pesedeii vor incepe sa faca strada. Mai exact sa stabileasca -ce culoare sa aiba imobilele de pe o strada sau daca un bloc are tencuiala cazuta si trebuie reparat-.
Toate bune si trandafirii, dar ce ne facem cu oamenii care numai de asta nu au bani? Si ce ne facem cu agentii economici? Raspunsul pesedist este, si de aceasta data, simplu: -In definitiv, toti tin, intr-un fel sau altul, de primarie: vor autorizatii, documente pentru piata, certificat de urbanism etc. In principiu, le spunem ca daca nu fac curat, nu primesc autorizatia-. Ceea ce, oricum ar fi fatada, tot santaj se numeste.
Asa cum PSD-ul tot PSD ramane.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
