
Candidații PDL-ului la parlamentarele din toamnă, care nu au intrat în Legislativ în ciuda faptului că au câștigat colegiile în care candidau, sunt favoriți la ocuparea posturilor de prefecți, conform ziare.com.
Evident, pentru asta e nevoie de schimbarea actualei legi, care prevede că prefecții sunt apolitici, iar lucrul acesta se va întâmpla, din câte se pare, în cel mult două sau trei săptămâni.
Cum PSD și PD-L s-au înțeles deja să aibă funcțiile de prefect în județele în care au câștigat și președinția Consiliului Județean, singura problemă rămâne împărțirea acestor posturi acolo unde învingători au fost PNL și UDMR.
Deocamdată, pentru acestea se poartă încă negocieri, care se vor finaliza, din câte se știu acum, până la sfârșitul acestei săptămâni.
Tot atunci, PD-L va avea finalizate listele cu viitorii prefecți și subprefecți, care îi cuprind, pe lângă cei care au ratat intrarea în Parlament, pe o mulțime de alți foști prefecți sau membri în administrațiile locale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















