Astronomii au descoperit cu ajutorul telescopului Kepler al NASA trei exoplanete, cele mai mici detectate până acum în afara sistemului nostru Solar. Planetele orbitează în jurul stelei numite KOI-961 și sunt cu foarte puțin mai mari decât Pământul.
Cele trei planete au raza de 0,78, 0,73, respectiv 0,57 de ori mai mare decât cea a Terrei. Cea mai mică are aproximativ mărimea planetei Marte, informează NASA.
Toate cele trei planete sunt telurice, asemnătoare Pământului, însă au orbita prea apropiată de steaua lor. Acest lucru înseamnă că sunt prea fierbinți pentru a fi locuibile, iar apa nu nu ar putea exista în stare lichidă.
Din peste 700 de exoplanete confirmate până acum, doar câteva sunt telurice.
Kepler monitorizează continuu mai mult de 150.000 de stele, în căutarea de exoplanete, prin observațiile asupra trecerilor planetelor prin fața stelei centrale. Cel puțin trei treceri sunt necesare a fi înregistrate pentru a confirma existența unei planete. Observațiile de la sol sunt, de asemenea, necesare pentru a confirma descoperirile.
Cele mai recente descoperiri au fost făcute de o echipă condusă de astronomi de la Institutul Tehnologic din Pasadena, California. Echipa a folosit datele de la telecopul Kepler, observațiile de la Observatorul Palomar, din apropiere de San Diego, și Observatorul Keck din Hawaii. Măsurătorile lor revizuiesc dramatic dimensiunile planetelor descoperite, față de ceea ce a fost estimat inițial.
Cele trei planete sunt foarte apropiate de steaua lor, mișcarea de revoluție fiind completată în două zile. KOI-961este o stea roșie pitică, cu un diametru cât o șesime din cel al Soarelui. Această stea este doar cu 70% mai mare decât Jupiter.
„Este cel mai mic sistem solar descoperit până în prezent“, a declarat John Johnson, cercetător principal la NASA, de la Institutul din Pasadena. „Este, de fapt, mult mai asemănător cu Jupiter și sateliții săi, ca mărime, decât cu orice alt sistem planetar. Descoperirea dovedește o dată în plus diversitatea sistemelor planetare din galaxia noastră“, a adăugat astronomul.
Piticele roșii sunt cele mai comune tipuri de stele din Calea Lactee. Descoperirea sugerează că galaxia noastră ar putea fi plină cu asemenea planete telurice.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















