De bine ce declara ritos că „nu facem niciun pas înapoi”, premierul și guvernul Boc au cedat în a 11-a zi de proteste și au dat îndărăt revoluționarilor (printr-un protocol) indemnizațiile grase pe care de-abia le tăiase. Ca urmare, rentierii revoluției au umplut balcoanele huiduind opoziția la sesiunea parlamentară extraordinară menită să dezbată problemele de pe Piață. Jalnică mișcare a guvernului Boc! Shit! Cum n-au fost singurii pași înapoi (se amână taxa auto și se discută de o amnistie fiscală pentru funcționarii publici care trebuiau să returneze sporurile pe care și le-au acordat), n-ar fi exclus ca guvernul Boc să cadă singur alunecând pe ceea ce a făcut de frică în aceste zile. Sesiunea parlamentară, cerută de opoziție și abandonată tot de ea („noi mergem în stradă, lângă oameni”), n-a fost, de altfel, decât încă un talk-show: cele două tabere și-au ținut discursurile paralele făcându-și oferte dinainte refuzate. Premierul a oferit capul dlui Baconschi (pentru insultele la adresa Pieței) pe care l-a revocat în plen după un SMS trimis la Bruxelles unde se afla trupul acestuia și a cerut „un pact pentru stabilitate politică și economică” în locul căruia dl. Ponta a oferit „un pact pentru anticipate” cu demisia tuturor parlamentarilor.
Deși chiar dl. Năstase le-a atras atenția că demisia parlamentarilor nu presupune dizolvarea Parlamentului (pentru care există o singură rețetă constituțională) ci alegeri parțiale, cei din USL par deciși să treacă peste Constituție de dragul propriei victorii și a propriului Victor. Dl. Ponta a făcut însă și propuneri rezonabile: decuplarea alegerilor și guvern de tehnocrați – în timp ce dl. Antonescu, urlând ca-n Piață, a cerut „demisia președintelui, a guvernului și a parlamentului” – numai atât? – și, în consecință, alegeri supercomasate pentru posturile respective. Iată că încălcarea Constituției și alegerile comasate sunt bune dacă le propune dl. Antonescu. În Coaliție postul de la Externe a fost atribuit în aceeași seară dlui Cristian Diaconescu de la UNPR ca preț al stabilității politice. Asta-i boala politicienilor: cum nu-i răsplătești, cum devin instabili. Seara, la TVR, dl. Antonescu a apreciat că dl. Diaconescu este „fermecător, frumușel și elevat” dar „nu e liber”. Păi, nici PNL nu e liber din moment ce-a făcut „miting pentru libertate”. Carevasăzică, n-o are. Căci și „Libertatea” s-a tabloidizat. Ziua a 12-a a protestelor a fost însă ziua Unirii: între noi să nu mai fie decât nervi și dușmănie.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















