România are nevoie în acest an de măsuri de susținere a investițiilor, acestea fiind motorul creșterii economice, în condițiile în care în ultimii ani inițiativele Guvernului au vizat în primul rând menținerea stabilității macroeconomice, consideră Consiliul IMM-urilor. „Până acum sprijinul de la FMI și celelalte instituții a rezolvat o problemă foarte importantă a României, respectiv a asigurat stabilitatea macroeconomică și a fluxurilor financiare, chiar dacă s-a făcut cu prețul scăderii salariilor. Nu exista o altă soluție. Mesajul către FMI trebuie să fie acum susținerea procesului investițional, fără afectarea echilibrelor macroeconomice“, a declarat, ieri, președintele Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu.
El a menționat că un avans al PIB-ului de 2% pe an nu este suficient pentru a recupera decalajul dintre România și celelalte state din UE. În opinia sa, România are nevoie de un ritm dublu sau triplu al creșterii economice comparativ cu alte state din Uniunea Europeană pentru a recupera decalajul față de acestea.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















