
Aprovizionarea magazinelor din întreaga țară este îngreunată de drumurile blocate de zăpadă în ultimele două zile, rafturile mai goale fiind cele cu legume, fructe și carne, potrivit Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).
"Sunt, în principal, blocaje ale alimentării de la depozitele centrale, care sunt așezate, în general, în jurul Bucureștiului. Mai sunt blocate, de asemenea, și o parte dintre importuri", a declarat Delia Nica, vicepreședintele AMRCR, citată de Mediafax.
Reprezentanta AMRCR a adăugat că cele mai mari probleme sunt la livrările de fructe, legume, carne și produse din carne.
În zona de vest a țării, precum Oradea sau Timișoara, magazinele au probleme cu furnizarea de carne din Ungaria.
Magazinele care aduc marfa din depozite aflate în apropiere de București, cum ar fi cele din Craiova sau Brașov, au și ele probleme cu aprovizionarea cu legume, fructe, carne și delicatese. Fiind blocată centura Capitalei, și o parte dintre magazinele din București, mai ales cele din sud, întâmpină de asemenea dificultăți.
"Sunt înârzieri la livrarea mărfurilor de 1-2 zile, mai ales în cazul legumelor și fructelor. Traficul spre București a fost paralizat în ultimele două zile. Nu putem însă spune că magazinele au avut pierderi, pentru că, pe de altă parte, lumea a mers și și-a făcut provizii", a spus Delia Nica.
Ea a adăugat că așteaptă o soluție din partea instituțiilor statului.
"Inspectoratul pentru Situații de Urgență ar trebui să funcționeze în situații de urgență. Nu putem să stăm iarna și să ne rugăm să nu ningă, așa cum vara ne rugăm să plouă", a mai spus Nica.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















