Home Economic-Financiar Cartele telefonice PrePay doar cu buletinul

Cartele telefonice PrePay doar cu buletinul

DISTRIBUIŢI

Guvernul îi va obliga pe furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului să rețină datele de identitficare ale utilizatorilor de servicii PrePay. Autoritățile au luat această decizie din cauza apelurilor false la 112 și a fraudelor tot mai numeroase. La mijlocul anului 2011, conform autorității de reglementare în telecom (ANCOM), numărul total de cartele preplătite active era de 14,28 milioane, reprezentând aproximativ 52% din totalul cartelelor de telefonie mobilă (abonamente și cartele preplătite).
Proiectul de lege privind colectarea datelor personale ale utilizatorilor serviciilor de tip PrePay a fost deja inclus în programul legislativ al Executivului pentru acest an, având ca termen limită de aprobare în Guvern sfârșitul lunii august.
„Prin actul normativ se urmărește reglementarea la nivel național a obligației furnizorilor de servicii de comunicații electronice destinate publicului de a reține datele de identitficare ale utilizatorilor serviciilor, indiferent de tipul serviciului, abonament sau PrePay“, se arată în documentul guvernamental.
După intrarea în vigoare a acestui proiect, posesorii de cartele PrePay vor avea șase luni la dispoziție să își contacteze operatorul de telefonie mobilă și să își dea datele. Dacă nu fac acest lucru, companiile le vor suspenda automat numărul.
Pentru utilizatorii noi, prezentarea unui bulentin la cumpărare va deveni obligatorie pentru ca operatorii de telefonie mobila să înregistreze numele, prenumele și codul numeric personal.

Reguli stricte în UE

Mai multe țări din Uniunea Europeană aplică deja aceste reguli, în 15 țări fiind interzisă vânzarea unei cartele PrePay fără prezentarea unui act de identitate.
În prezent, 60 % dintre cartelele de pe piața de la noi sunt preplătite.
Anul trecut, mai mulți deputați PDL au inițiat o propunere legislativă privind obligativitatea operatorilor de telefonie mobilă de a solicita și colecta datele personale ale utilizatorilor serviciilor de tip PrePay, argumentată prin numărul mare de apeluri false către sistemul de urgență 112.
Potrivit proiectului, utilizatorul ar fi fost obligat să prezinte un act de identitate la achiziționarea unei cartele PrePay pentru a fi înregistrat ca în cazul abonamentelor, iar furnizorul de servicii de telecomunicații să suspende numerele de telefon ale utilizatorilor care, în decurs de șase luni, nu au prezentat un act de identitate.
„Peste 90% din apelurile primite la numărul de urgență 112 au fost apeluri false. Asta doar în anul 2010. Mai bine de jumătate dintre acestea au fost efectuate de pe telefoane mobile care utilizau serviciile PrePay, astfel încât utilizatorii nu au putut fi identificați pentru a răspunde în fața legii.
O serie de infracțiuni privind criminalitatea organizată, traficul de persoane, de droguri de mare risc și chiar vizând siguranța națională au fost puse la punct de infractori care foloseau serviciile PrePay, fiind astfel foarte greu de identificat, în lipsa unei baze de date privitoare la identitatea utilizatorilor unui astfel de serviciu“, se arăta în expunerea de motive semnată de inițiatori.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.