Home Actualitate Un român a fost la un pas de linșare în Italia

Un român a fost la un pas de linșare în Italia

DISTRIBUIŢI

După violurile comise în Peninsulă de români, încă un conațional ține prima pagină a ziarelor din Italia.
Este vorba despre un tânăr care, beat fiind, a furat o mașină și a accidentat mortal un localnic, aflat la volanul altei mașini. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, după această faptă, românul a intrat într-un bar și a cerut o bere. Numai că persoanele care au văzut incidentul, indignate de nepăsarea românului, au fost la un pas să-l linșeze, potrivit „Corriere della Serra“.
Cei care l-au salvat de mulțimea furioasă pe românul inconștient au fost carabinierii, care l-au smuls din mijlocul oamenilor și l-au dus pe sus în arest. Victima românului este un bărbat de 36 de ani, soția acestuia fiind și ea grav accidentată.
Pe de altă parte, se pare că infractorii italieni se ascund în România, iar un astfel de caz a fost depistat de către polițiștii din Lugoj.
Aceștia au arestat sâmbătă un italian care este căutat în Peninsulă pentru mai multe infracțiuni, printre care și omor prin imprudență. Potrivit carabinierilor, bărbatul ar fi trecut cu mașina peste un bătrân, apoi l-a dus acasă și a spus rudelor că l-a găsit pe stradă în agonie și că a vrut să facă o faptă bună.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.