
Sarah, Ducesa de York, a uitat (sau nu) de promisiunea pe care a făcut-o în fața camerelor de luat vederi, de a spri?é?¡jini financiar o fundație caritabilă din România în vederea construirii unei clinici pentru femeile neajutorate, potrivit pu?é?¡bli?é?¡cației „Sunday Ex?é?¡press”, citată de Mediafax. Potrivit lui Chris Rogers, prezentatorul documen?é?¡tarului difuzat în luna noiembrie, Ducesa de York a promis că va sprijini financiar constru?é?¡irea unei clinici pentru a ajuta femeile neajutorate din orașul Tinca, Ro?é?¡mânia. În cadrul emi?é?¡siunii, ducesa a declarat: „Știu că ar trebui să găsesc o soluție. Nu pot, când am mers cu voi și am văzut peisajul res?é?¡pingător, să nu-i ajut. Nu sunt genul acela de persoană. Sunt absolut convinsă de acest lucru. Nu fac promisiuni false”. Structura centrului me?é?¡dical fusese deja constru?é?¡i?é?¡tă de organizația carita?é?¡bilă Romanian Relief, fiind ulterior cerut spri?é?¡jinul fundației ducesei pentru a acoperi chel?é?¡tuielile pentru personal. Potrivit reporterilor pu?é?¡blicației „Sunday Ex?é?¡press”, care au vizitat săp?é?¡tămâna trecută orașul, clădirea era părăsită. „Clădirea trebuia să fie gata în luna noiembrie și acum suntem în februarie și nu s-a întâmplat nimic. Acest lucru nu este benefic pentru comu?é?¡nitate. Toți oamenii se simt părăsiți și sunt dezamăgiți. Avem nevoie de ajutor pentru a afla ce se întâmplă, deoarece nimeni nu ne spune nimic”, a declarat preotul Gabriel Covaci.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















